28 aprilie 2024

Ce-au pățit turiștii argentinieni după ce s-au aventurat pe drumul spre Padina-Peștera!

Postul de Jandarmi Montan  Pe&_537;teraCinci turişti aflaţi în dificultate, în Masivul Montan Bucegi au fost sprijiniţi de jandarmii montani.

 

În urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Montan Ordine Publică Peştera au intervenit pe DJ 713 Cuibul Dorului-Dichiu din Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.

Turiștii au plecat cu autoturismele din Bucureşti, respectiv localitatea Conţeşti, Judeţul Dâmboviţa și intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, în zona Belvedere nu au mai putut continua deplasarea, din cauza stratului de zăpadă format pe drumul principal.

În urma acțiunii jandarmilor montani, cei cinci turiști, o familie de argentinieni (soţ, soţie şi copil) şi doi tineri dâmboviţeni au fost sprijinți să deblocheze autovehiculele și au fost însoțiți în condiții de siguranță până la DN 71, în prezent fiind în afara oricărui pericol. Acţiunea a durat aproximativ 5 ore.

***

În ultímele 24 de ore posturile de jandarmi montane Peştera şi Zănoaga au acţionat cu profesionalism intervenind prompt pentru salvarea a 15 turişti aflaţi în dificúltate în diferite zone din Masivul Montan Bucegi.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL I.J.J. DÂMBOVIŢA

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial