28 aprilie 2024
Câţiva tineri inimoşi din Titu aduc bucuria pe chipul oamenilor necăjiţi: “Lui Dumnezeu îi plac faptele de milostenie care sunt făcute din toată inima, cu sinceritate şi cu dragoste faţă de aproapele tău, fără a aştepta nimic în schimb”

Câţiva tineri inimoşi din Titu aduc bucuria pe chipul oamenilor necăjiţi: “Lui Dumnezeu îi plac faptele de milostenie care sunt făcute din toată inima, cu sinceritate şi cu dragoste faţă de aproapele tău, fără a aştepta nimic în schimb”

Câţiva tineri inimoşi din oraşul Titu aduc bucuria pe chipul oamenilor necăjiţi.

“Lui Dumnezeu îi plac faptele de milostenie care sunt făcute din toată inima, cu sinceritate şi cu dragoste faţă de aproapele, fără a aştepta nimic în schimb”, spune Viorel, cântăreţ bisericesc la biserica din centrul oraşului Titu, iniţiatorul acestei acţiuni umanitare.

În pragul sărbătorilor, Viorel şi prietenii care l-au ajutat s-au mobilizat şi colindă casele celor sărmani, cu daruri, colinde şi o vorbă bună.

Cu ajutorul oamenilor de bine, cei implicaţi au reuşit să ofere câteva grămăjoare cu lemne, alimente, dulciuri şi jucării.

Un exemplu pe care ar trebui să-l urmăm toţi, să oferim din puţinul nostru şi celor care nu au, pentru care un mic cadou înseamnă enorm de mult, nu doar material, ci mai ales spiritual.

“Tare mult îmi doresc, ca în loc de urări și mesaje copiate, transmise de Sărbători, să primesc un, uite am luat exemplu de la tine, am fost răsplătit prin Bunătatea Lui Dumnezeu, că mă ține sănătos și m-a ajutat să mă trezesc în putere și plin de viață lângă familia mea, prin 1.2.3… copii necăjiți.

Milostenia înseamnă să fii alături de aproapele tău, atunci când acesta are nevoie de tine: să oferi celui sărac, să dai de mâncare celui flămând, să oferi apă celui însetat, să îngrijeşti pe cel bolnav, să îndrepţi pe cel păcătos, să te rogi pentru aproapele tău, să răsplăteşti răul cu bine.

Celor ce fac bine, Dumnezeu le va răsplăti însutit. Lui Dumnezeu îi plac faptele de milostenie care sunt făcută din toată inima, cu sinceritate şi cu dragoste faţă de aproapele, fără a aştepta nimic în schimb.

În prag de sărbători, când toți copiii primesc cadouri, noi suntem trimișii lui Dumnezeu să le aducem și lor o bucurie și le facem sărbătoarea nașterii Domnului mai veselă. Vă mulțumesc tuturor 🙏🙏🙏 că mă ajutați să ajung la ei. De nescris este bucuria de pe chipul lor, când le pășesc pragul casei! 🥹🥹🥹“, a mai spus Viorel.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial