2 mai 2024
Accident pe strada Laminorului, în Târgoviște. O femeie a fost rănită de o mașină. Mascații au intervenit la fața locului

Accident pe strada Laminorului, în Târgoviște. O femeie a fost rănită de o mașină. Mascații au intervenit la fața locului

O femeie în vârstă de 64 de ani a fost accidentată de o mașină, pe strada Laminorului, în Târgoviște.

La fața locului au intervenit mascații, din cauză că apropiații victimei ar fi făcut scandal cu șoferița aflată la volanul autoturismului implicat în accident.

Martorii susțin că femeia s-ar fi aflat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, dar cea de la volan a observat-o prea târziu și a luat-o pe capotă.

Un echipaj de la ambulanță a sosit la fața locului și îi acordă ajutor celei rănite, iar polițiștii au deschis un dosar penal și urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

“La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în municipiul Târgoviște.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, de 51 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Laminorului, ar fi acroșat și accidentat o femeie, de 64 de ani, din comuna Dragomirești.

În urma impactului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, anunța IPJ Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial