7 mai 2024

Carmen Holban – „Sănătatea este nepreţuită”

carmen-holb„Sănătatea este nepreţuită. Pacientul reprezintă prima prioritate a reformei în sănătate, iar bugetul nu ar trebui să fie construit decât în funcţie de nevoile pacientului. Sistemul sanitar trebuie să ajute nu să împiedice, de aceea trebuie o corelare exactă între toate unităţile care slujesc această sănătate şi aici mă refer la Ministerul Sănătăţii, la Casele de Sănătate, la sistemul de urgenţe, la medicul de familie, ambulatoriu şi spital.

Aş vrea să semnalizez nişte probleme care au apărut în această domnie de somn care s-a realizat în acest an cu Guvernul tehnocrat. A fost implementat de către noi Programul Naţional pentru vindecarea bolnavilor de hepatita C, un program în care nu folosim Interferon ca şi tratament, Interferon-ul fiind un medicament cu foarte multe reacţii adverse, iar în anul 2015, acest Program a început pe 5700 de pacienţi cu un grad de fibroză F4, tratament fără reacţii adverse şi un preţ foarte mic. Ca urmare, 99% din aceşti pacienţi au fost vindecaţi.

Ca printr-o minune, în 2016 acest program a fost anulat. În programul acesta trebuia să intre 10.000 de pacienţi şi ca specialist în sănătate pot să vă spun că aceşti pacienţi au fost privaţi de sănătatea lor. Dorim ca în 2017 să implementăm acest program şi să intre inclusiv aceşti 10.000 de pacienţi dar nu numai cu grad de fibroză F4, ci şi cu grad de fibroză F3. O altă «minune» a acestui Guvern este preţul la medicamente, pe care dorim de fiecare dată să-l modificăm, să-l micşorăm, dar iată că apare Hotărârea de Guvern 800 din octombrie 2016 în care mărim preţul la medicamente, se măreşte preţul la 65% din medicamente.

Deci noi vrem să anulăm aceste creşteri ale medicamentelor. Vrem să dezvoltăm o companie, Compania Unifarm, care distribuie medicamente şi care trebuie să fie practic un tampon de medicamente pentru că la un moment dat exportul o ia razna, furnizorii dau medicamente afară, iar pacienţii noştri rămân fără tratament. Prin acest Unifarm asigurăm continuitatea aprovizionării cu medicamente şi vaccinuri proprii. Noi dorim să înfiinţăm un spital republican, denumit Carol Davila, în capitală, până în anul 2020. Acest spital clinic şi universitar are un Centru de Excelenţă, de Cercetare, este ca un campus medical care trebuie să cuprindă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, trebuie să cuprindă cămine pentru studenţi, locuinţe pentru medici, asistenţi şi personalul medical, creşă, grădiniţă şi şcoală pentru cei care deservesc acolo unitatea.

S-a făcut un calcul, iar această investiţie ar costa 5 miliarde de euro, vom lua 3,5 miliarde de euro din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţie, 800 de milioane de euro îi luăm din Fondul European, iar 800 de milioane din bugetul de stat. Modelul va fi după AKH Viena, pentru că s-a constatat că foarte mulţi dintre pacienţii noştri merg în Viena şi Turcia să se trateze şi atunci am considerat că este cazul să ne aplecăm asupra pacienţilor noştri cu seriozitate. Spitalul republican va cuprinde 2500 de paturi, vom avea un Institut de Cercetare şi echipamente performante.

Aici vor lucra 3000 de doctori şi 16.000 de asistenţi medicali şi angajaţi care vor deservi în totalitate acest campus medical. Tratamentul va fi nediscriminatoriu, dacă în Viena avem 800 euro pe zi pe pat de persoană, noi putem asigura 750 de euro decontare pe pat.Vor fi trataţi în acest spital toţi pacienţii care sunt asiguraţi, nediscriminatoriu, bogaţi sau săraci. Vom crea pe urmă 8 spitale regionale noi până în anul 2020, care vor avea 1000 de paturi, 10 clinici, un Institut de Cercetare, echipamente performante. Vom urmări reabilitarea şi modernizarea infrastructurii existente în cadrul spitalelor judeţene, vom crea 25 de Unităţi de Primiri Urgenţe şi 150 de ambulatorii de specialitate. În fiecare spital judeţean vom avea echipamente de imagistică moderne, cel puţin un Computer Tomograf şi un RMN, echipamente de analiză de laborator şi 6-10 paturi pentru arşi în fiecare unitate de spital judeţean.

De asemenea, dezvoltarea capacităţii de răspuns pentru serviciile de Ambulanţă şi Smurd, vom avea un program naţional de dotare cu ambulanţe, o ambulanţă pentru urgenţele medicale în fiecare comună, iar sursa de finanţare va fi bugetul de stat. Vrem acces la medicamente pentru toţi pacienţii. Există o listă de compensate, o listă de gratuite, o listă pentru Programele naţionale de sănătate, dar până acum nu a fost cuprinsă ideea unui medicament gratuit pentru fiecare boală. Actualizarea frecventă a listei de medicamente, după câte ştiţi anul trecut nu s-a introdus niciun medicament nou în această listă, iar orice introducere a unui medicament nou pe piaţa românească durează de la unu până la doi ani. Noi vrem ca în maxim 90 de zile protocolul de aprobare a noilor medicamente să se realizeze. Nu dorim plafoane bugetare, viaţa nu depinde de plafon.

La ora actuală există anumite plafoane bugetare, iar dacă se termină plafonul bugetar, pacientul nu poate fi tratat. Sunt sincope în vaccinarea copiilor, le-am sesizat şi noi în decursul anilor, vaccinarea trebuie realizată la timp, vaccinurile trebuie puse la dispoziţie, trebuie creat un buget multianual, astfel încât să avem vaccinarea realizată la timp. Vrem să introducem noi programe naţionale deoarece bolile cardiovasculare cu risc major trebuie depistate în timp. Pornind de la patologia hipertensivă, hipertensivii cu valori mari şi risc crescut trebuie introduşi în programe naţionale, aceşti pacienţi nu trebuie să-şi plătească tratamentul, ci să intre pe un program naţional.

Vrem să debirocratizăm accesul la tratament, în special la tratamentele pe programe. Pacientul se prezintă la medic, acesta îi dă referinţele, îl pune să-şi facă un dosar cu care să meargă la Casa de Asigurări de Sănătate, la aceasta se întruneşte o comisie o dată pe lună, comisia ia decizia, actele se întorc la medic şi pe urmă medicul prescrie reţeta. Aceasta este procedura la oara actuală, dar noi vrem să reducem acest protocol lung, medicul să fie cel care prescrie şi să-şi asume 100%. Vrem şi să finanţăm orice investigaţie medicală înainte de a da medicul diagnosticul. Prevenţia este importantă şi trebuie să ne aplecăm asupra ei ca să nu mai ajungem la tratamentele costisitoare. Acum avem nişte liste de screanning pentru depistarea bolilor cu impact mare asupra sănătăţii publice, ele există şi sunt înmormântate în Ministerul Sănătăţii, nu le lucrează, nu se apleacă nimeni asupra lor la momentul acesta dintr-o teamă, aceea de că dacă începem să investigăm populaţia vom sesiza că foarte multă lume este bolnavă şi pe urmă nu avem bani să-i tratăm, drept pentru care mai bine zac în Ministerul Sănătăţii acele documente.

Dorim depistarea precoce a bolilor netransmisibile cu impact public ridicat, cancerul mamar, cancerul colorectal, cancerul de prostată, cancerul pulmonar, diabet zaharat, depistarea precoce a malformaţiilor congenitale şi depistarea bolilor infecţioase transmisibile, hepatită, HIV, tuberculoză. Dorim consultaţii medicale preventive pentru depistarea diverselor afecţiuni cu debut precoce pentru copiii între 5 şi 14 ani, astfel dorim un program gratuit de prevenţie şi tratament în medicina dentară, program gratuit de depistare şi tratament pentru diabet şi alte boli de nutriţie şi metabolism prin dezvoltarea cabinetelor medicale şcolare şi universitare, inclusiv cele stomatologice.

Luăm în vedere şi creşterea venitului personalului medical, noi am întregit salariile tăiate de Boc la medici, le-am mai adăugat 25%, în 2016 am lăsat bani în buget ca să mai mărească salariile, dar acum dorim 1200 de euro brut pentru medicii rezidenţi anul unu şi se va ajunge până la 3600 de euro brut pentru medicii primari gradul cinci ATI, Urgenţă. Vrem 0% impozit pe venit. Avantajul este că fiecare tânăr care doreşte să practice medicina în România va şti că la angajare salariul său minim va porni de la 1200 de euro brut. În ceea ce priveşte asistenţii medicali nivelul salariilor de la 1 ianuarie 2018 va fi de 100%.

Infirmierii şi asistenţii sociali vor primi 2150 leu salariul minim brut, angajaţii cu studii medii asistenţă socială 2250 lei salariul minim brut, angajaţii cu studii superioare asistenţă socială vor primi 2500 lei salariul minim brut. Vrem să dăm personalului medical tichete de vacanţă car vor fi la nivelul salariului minim pe economie în acest an, fonduri de premiere şi subvenţionarea chiriilor.

Pentru cabinetele medicale dorim dotarea acestora, participarea la programe de educaţie medicală continuă gratuite, conectarea la un sistem naţional de telemedicină. Pentru medicii din spitale, încurajarea şi generalizarea utilizării în regim public-privat a cabinetelor din ambulatoriu şi astfel vor creşte veniturile medicilor şi se va decongestiona secţiile şi urgenţele din spital.

Bugetul sănătăţii este construit pentru acoperirea integrală a nevoilor sistemului sanitar, în 2016 – 4,8% din PIB, în 2020 – 6,4% din PIB. Se împlineşte astfel un deziderat al Asociaţiei Pacienţilor din România”, a declarat preşedintele OFSD Târgovişte, Carmen Holban, candidat PSD Dâmoviţa la Camera Deputaţilor.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial