9 mai 2024
Campania “Și tu poți deveni polițist”

Campania “Și tu poți deveni polițist”

elevi-baleniPentru promovarea profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ de specialitate în rândul elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a, polițiștii derulează activități în cadrul campaniei “Și tu poți deveni polițist”.

Structura de prevenire a criminalității și politiștii din cadrul Serviciului Resurse Umane s-au întâlnit cu liceenii din Băleni și le-au prezentat care sunt condiţiile de recrutare, criteriile specifice pe care trebuie să le îndeplinească şi documentele necesare în vederea înscrierii la una din instituţiile de învăţământ ale poliţiei, respectiv Academia de poliţie „Alexandru Ioan Cuza” București, Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina sau Şcoala de agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

Captivați de meseria de polițist, mulți dintre elevi au mărturisit că aspiră la o carieră în domeniu.

campActivitate de informare a târgoviștenilor cu privire la furturile din buzunare și poșete

Polițiștii de prevenire, sprijiniți de efective de la Poliția Municipiului Târgoviște, au organizat o acțiune stradală de informare a cetățenilor cu privire la modalitățile prin care pot preveni victimizarea prin furturi din buzunare și poșete.

Polițiștii au stat de vorbă cu cetățenii și le-au distrubuit flyere cu recomandări preventive.

Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră în special atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate.

Nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, ci compartimentaţi-i, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi un obiect întrucât acest lucru atrage atenţia infractorilor.

Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi.

Nu purtați portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor sau în sacoşe.

Nu purtați bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile și cel mai des vizate de hoți.

În cazul în care vă aflați într-o zonă aglomerată, țineți geata lipită de corp în partea din față, cu sistemul de închidere orientat spre dumneavoastră și protejați-o cu una din mâini.

Dacă atunci când vă aflați într-un mijloc de transport în comun, vă simțiți înconjurați și înghesuiți de diverși indivizi, schimbați-vă imediat locul.

Evitaţi să folosiţi telefonul mobil pe stradă, neatenţia dumneavoastră poate atrage interesul infractorilor.

Nu vă deplasaţi la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau neiluminate.

Nu încredinţaţi copiilor sau persoanelor în vârstă sume mari de bani.

În cazul în care vi se pare că vă urmăreşte cineva, verificaţi acest lucru traversând strada. Dacă persoana respectivă alege aceeaşi rută, îndreptaţi-vă spre o zonă aglomerată sau intraţi într-un magazin.

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial