Dum. dec. 22nd, 2024

Webp.net-resizeimageCOMUNICAT DE PRESĂ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de arhitectul șef Teodor Bâte, a participat la semnarea acordului de parteneriat cu Universitatea Valahia” Târgoviște, urmare a proiectului de hotărâre aprobat în ședința de consiliul județean, din data de 16 octombrie 2019, ce are ca scop susținerea și promovarea unor politici și proiecte ce vizează dezvoltarea durabilă a județului Dâmbovița. Mijloacele de realizare ale acestui obiectiv se referă atât la strategii de urbanism, amenajarea teritoriului, protecția și conservarea mediului înconjurător, economic și administrativ, cât și la promovarea reciprocă a specialiștilor celor două instituții în programe si proiecte de cercetare științifică.

De asemenea, se dorește constituirea de grupuri comune de lucru și cercetare (sub formă de centre, clustere, comisii), cooperarea în vederea creșterii potențialului de accesare a surselor de finanțare, creșterea oportunităților de învățare și oferirea unei experiențe utile studenților, prin realizarea de stagii de practică sau participarea la activități extracurriculare de dezvoltare personală, stimularea participării la diverse competiții dar și a creșterii mobilității studenților.

Alexandru Oprea a subliniat, în cadrul discuțiilor purtate cu conducerea universității târgoviștene importanța pregătirii de specialiști: „Există, în acest moment, un deficit în ceea ce privește, de exemplu, specialiștii în achiziții publice și cred că ar fi util să puneți bazele unui master cu această specializare. Ne lipsesc de asemenea specialiștii în domeniile tehnice….tocmai de aceea, m-ar interesa să ne trasați în ce domenii putem colabora, pentru a ne putea completa. Consiliul Județean Dâmbovița are o mulțime de proiecte și activități, în care ar avea nevoie de expertiza unor specialiști, pe care sunt convins că ni i-ați putea furniza.

(….) îmi doresc să depășim nivelul teoretic și să pregătim profesioniști, care să știe să facă ceva concret la finalizarea studiilor și tocmai de aceea mă și gândesc la niște stagii de practică, nu doar în domeniul juridic cum s-au mai desfășurat, ci și pe administrație, proiecte europene, patrimoniu, domenii în care studenții să aibă ocazia să învețe aplicat și de ce nu, să dăm ocazia vârfurilor să se și angajeze în cadrul aparatului administrativ.”

În replică, rectorul Universității Valahia” Târgoviște, Călin Oros a spus că o astfel de colaborare ar fi de bun augur:„Trebuie doar să ne spuneți de ce specializări duceți lipsă, iar noi, în baza convenției de practică vă vom trimite studenți în stagii de pregătire. Pentru a ne asigura că studenții vor fi motivați, putem pune bazele unor internship-uri, în care aceștia să fie și remunerați, chiar dacă sumele nu sunt mari, este o formă de angajare pe perioadă determinată. Este o metodă care se practică peste tot în lume și cred că aveți posibilitatea de a finanța un astfel de program.

În decurs de două săptămâni veți primi o situație completă cu domeniile de expertiză pe care le asigură universitatea, astfel încât să știți exact ce vă putem pune la dispoziție.”

Nu în ultimul rând, reprezentanții celor două instituții au discutat despre posibilitatea de a face pași împreună, pe baza expertizei specialiștilor din Universitatea Valahia” Târgoviște, în ceea ce privește transformarea în realitate a proiectelor ce vizează dezvoltarea Stațiunii Padina – Peștera.

La discuții au mai fost prezenți prorectorii Universității Valahia” Târgoviște, Gabriela Teodorescu, Cristina Ștefan și Laura Gorghiu.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița