20 aprilie 2024

Bușteni – FCM Târgoviște – Turris Turnu Măgurele 3-0 (1-0) – Oficial le merge bine… în amicale!

❚ Practicând un joc plăcut, echipa lui Cristian Bădoiu a mai bifat o victorie, construită pe ,,dubla” lui Ionuț Petculescu și pe reușita lui Florin Lețu ❚ La FCM continuă luptele interne, în acest moment fiind în dezavantaj cuplul Anghelinu-Constantin ❚ Severin ar fi rămas doar cu funcția de organizator de competiții, pentru ca cea de vicepreședinte să fie preluată foarte probabil de Cătălin Neculăescu, ginerele patronului

Un personaj imprevizibil, Ghiorghi Zotic își schimbă rapid favoriții și ne referim aici strict la echipa de fotbal. Peste toți a rezistat însă delegatul Severin Anghelinu și chiar antrenorul Ion Constantin, care continuă să rămână oamenii săi de încredere, chit că îi mai pune și pe ei la punct la anumite intervale, să nu uite cine este șeful. Acum ne găsim într-una din acele perioade când nici Constantin și nici Anghelinu nu mai sunt în grațiile totale ale lui Zotic, dovezile fiind evidente. Demis din nou de la prima echipă, Costică a fost numit director tehnic, pentru a prelua acum conducerea formației satelit, din seriile mici județene. Constantin nici măcar nu este prezent la meciurile de pregătire ale primei echipei, vezi cel cu Turris și nici consultat de Cristian Bădoiu. Nici Anghelinu nu mai deține funcția de vicepreședinte, ce ar urma să fie preluată de Cătălin Neculăescu, ocupându-se strict de ,,carnete”, adică de sarcinile pe care le are ca organizator de competiții.

În momentul acesta favoritul patronului este Cristian Bădoiu, adus la club chiar de Constantin, care a organizat puțin jocul, echipa descurcându-se destul de bine în meciurile de pregătire, chit că a pierdut piese grele în această vară. Se spune că Bădoiu ar fi deranjat de implicarea prea mare la echipă a lui Anghelinu sau Constantin, care îl îndoapă cu păreri tactice pe finanțator, așa că a reușit să le reducă puțin din influența avută asupra lui Zotic. Câtă vreme rezultatele sunt de partea lui Bădoiu, chiar și în amicale, ceilalți vor rămâne la un stadiu mai mic, dar la pândă. Poate nu vă vine să credeți, dar cel mai contestat în acest moment la echipă este Anghelinu, care îl mai are de partea lui doar pe Constantin, delegatul fiind certat de apropiații patronului de față cu toată echipa. ,,Și eu pot să fac o foaie de joc, care e problema? Sunt la echipa asta președinte, vicepreședinte, muncitor, turnător de betoane, asta pentru că fără controlul meu lucrurile nu merg cum ar trebui. Atât că nu am timp să mă ocup și de antrenamente, dar întocmesc programul de pregătire ori îl aprob atunci când mi se prezintă. Domnul Anghelinu este disciplinat, ordonat, adică un om capabil pentru funcția pe care o deține și nu vreau să mă despart niciodată de el. Dar atât, să se limiteze la aceste sarcini, funcția de vicepreședinte o voi ocupa eu, ginerele meu sau mă mai gândesc și la alte variante”, am preluat declarația lui Zotic.

Bădoiu l-a câștigat pe Zotic

FCM Târgoviște a surclasat-o la scor de neprezentare pe Turris Turnu Măgurele, echipă ce a terminat sezonul trecut pe locul 10 în Seria C4, dar care și-a propus acum ca obiectiv promovarea în eșalonul doi. Într-un meci disputat miercuri după-amiază la Bușteni, echipa de la Șotânga s-a impus cu un sec 3-0 (1-0), golurile fiind reușite de Ionuț Petculescu (2) și Florin Lețu, ultimul revenit din străinătate. Cristian Bădoiu a folosit o formulă de start cu Bărboiu – I. Constantin, Zgâmbău, Leca, D. Cernea – Penescu, B. Popescu, Dumitrașcu, Al Filip – Petculescu și Csiki, pentru a apela în partea secundă la Zegheru, Onea, A. Mihai, Gâldău, Șimon și Lețu. Nu au evoluat Răzvan Filip, Mândru, Dragnea și Răzvan Boroș, toți accidentați, în schimb s-a renunțat la serviciile lui Șimon. La echipă va reveni și Axinia, un fotbalist ajuns sub formă de împrumut la Oțelul Galați, asupra căruia cluburile nu s-au înțeles la nivelul procentelor de coproprietate. FCM va susține următorul test sâmbătă după-amiază (18), la Șotânga, cu Rapid 2, un partener de tradiție în meciurile de pregătire. ,,Bădoiu este un antrenor care va ajunge departe. Jucătorii și antrenorii se iubesc între ei, se respectă foarte mult, niciodată nu am avut la echipă o atmosferă așa de frumoasă”, îl laudă Zotic.

Glumițe dinspre Turris

În ciuda optimismului celor de la Turris, echipă ce se pregătește în București, pe stadionul ,,Voința”, dar care își dispută meciurile oficiale la Turnu Măgurele, diferența de scor a fost în favoarea Municipalului și una destul de mare, ,,dubla” lui Petculescu, întreruptă de reușita lui Lețu, stabilind un scor perfect pentru dâmbovițeni.

,,Tot meciul a fost dominat de noi, dar ei au dat golurile. Chiar și așa, FCM este mai slăbuță decât anul trecut și nu are nici o șansă la promovare. Se simt plecările de la echipă, care nu mai este deloc ce a fost. Cred că nici bani nu prea mai au, pentru că taxa de închiriere a stadionului ,,Caraimanul”, de 600 de lei, am plătit-o tot eu. I-am cerut domnului Zotic să o achităm pe jumătate, dar nu a fost de acord. Decât să nu se joace amicalul, am preferat să plătesc eu. Să fie sănătos, eu am vrut să prind un meci, să-i văd pe băieți la ce nivel sunt, pentru că nu avem decât un singur obiectiv, promovarea, indiferent de seria în care vom fi repartizați”, ne-a declarat Mihai Ionescu, finanțatorul celor de la Turris, un puternic om de afaceri din București.

,,În primul rând că ei ne-au făcut invitația și ei trebuia să plătească taxa de închiriere a terenului. Dacă eu îi chemam la Șotânga ori în județ, credeți că le ceream să achite jumătate din prețul de folosire a stadionului? În plus, am plătit 200 de lei pentru ca toți jucătorii să poate avea acces la dușuri, dacă nu le-a folosit nimeni, nu mai este treaba mea. Probabil că oamenii s-au supărat că i-am bătut rău, în condițiile în care avea un lot de 60 de fotbaliști din București și un staff de 30. Glumesc puțin, însă erau așa de mulți pe lângă această echipă, încât nu știu cine își permite să-i plătească pe toți”, a venit replica lui Zotic.

Costin Mihai

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial