27 aprilie 2024
Bucuria Sfintelor Paşti în sufletul copiilor

Bucuria Sfintelor Paşti în sufletul copiilor

pr-copÎn cadrul parteneriatului dintre Parohia Viforâta și Grădiniţa nr. 16 din Târgovişte, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON,  s-a desfășurat activitatea educațional-creștină, cu titlul Bucuria Sfintelor Paşti în sufletul copiilor. Această acțiune a avut loc la grădiniţă, în cadrul parteneriatului educaţional Micul creştin, derulat la grupa mică – Fluturaşii jucăuşi.

Preotul Cosmin Santi a avut un dialog cu copiii, după care le-a vorbit acestora despre semnificaţia sărbătorii Învierii Domnului, despre tradiţiile şi obiceiurile creştine din această perioadă şi despre iubirea şi grija faţă de semenii aflaţi în nevoie. La sfârşitul activităţii copiii au primit daruri.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

el-prCu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Parohia Tătărani, în colaborare cu școala din localitate, a oferit alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării Complexului de Servicii Sociale Floare de Colț și Complexului de Servicii Sociale Casa Soarelui, ambele din Târgoviște. Aceste daruri, mărturie a filantropiei creștine, se constituie într-un exemplu de urmat și pentru alte instituții și membri ai comunități noastre locale, în această perioadă din apropierea marii sărbători a Învierii Domnului.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial