TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

PREFECTURA

BĂTAIE DE JOC! Termica a lăsat în frig peste 8000 de apartamente din Târgovişte!

Prefectura Dâmboviţa reacţionează normal, informând cetăţenii cu privire la problemele apărute la Termica, Primăria Târgovişte se ascunde în spatele uşilor închise! Primarul Boriga şi purtătoarea Colea nu dau explicaţii decât în faţa organelor de media agreate ori patronate de apropiaţii domniilor lor. Dar iată ce s-a întâmplat, un nou exemplu din „minunata” administraţie Boriga – Din cauza unor defecţiuni la reţeaua şi armăturile de reglaj ale furnizorului de gaze naturale, SC TERMICA Târgovişte a funcţionat, noaptea trecută, doar la limita sau chiar sub limita de avarie. Potrivit raportării centralizate la Instituţia Prefectului Dâmboviţa, în apartamentele neizolate termic nu s-au înregistrat mai mult de 16 – 17 grade Celsius, în condiţiile unei temperaturi de -19 – -20 grade Celsius. Explicaţia constă în faptul că la ieşirea din CT SUD Târgovişte, s-au putut asigura doar 66 – 67 grade Celsius (faţă de 68 – 73 grade Celsius, cât ar fi fost în condiţii de normalitate), iar la consumatori temperatura de intrare a agentului termic a fost de 43 – 45 grade Celsius.

Furnizorul de gaze a dat asigurări că situaţia va fi remediată în cursul zilei de astăzi. SC TERMICA Târgovişte asigură alimentarea cu energie termică pentru 8000 de apartamente (aproximativ 23.000 de locuitori), 44 unităţi şcolare şi 5 unităţi medicale. Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa a raportat că 5 persoane fără adăpost au fost preluate de pe stradă, noaptea trecută, şi transportate la unităţile de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi Spitalului Moreni, unde au primit asistenţă de specialitate. Nu au fost înregistrate decese din cauza hipotermiei.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.