TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV Life-style Social

Bravo, Răcari! „ADOPTĂ UN KM!” – 19 ANI DE TRADIȚIE, IMPLICARE ȘI RESPECT PENTRU NATURĂ. Pentru că LE PASĂ!

Bravo, Răcari! Dacă se vrea, se poate! Iar administraţia şi locuitorii oraşului Răcari demonstrează că, umăr lângă umăr, sunt o forţă pentru binele comunităţii.

Proiectul Primăriei Răcari, „ADOPTĂ UN KM!”, s-a dovedit a fi un real succes. Şi nu de ieri, de azi, ci de 19 ani!

Primar, viceprimar, profesori, elevi, poliţişti sau voluntari, toţi au răspuns invitaţiei de a ecologiza oraşul.

Cu sute de saci, mănuşi şi multă bună-credinţă, primarul Marius Caraveţeanu, alături de cei peste 150 de oameni muncitori şi harnici, au reuşit să strângă o cantitate impresionantă de deşeuri. Pentru că le pasă!

„ADOPTĂ UN KM!” – 19 ANI DE TRADIȚIE, IMPLICARE ȘI RESPECT PENTRU NATURĂ LA RĂCARI!

♻️ O nouă ediție a campaniei „Adoptă un km!” s-a desfășurat ieri, în orașul Răcari, printr-o amplă acțiune de ecologizare realizată cu implicarea Primăriei Orașului Răcari, Philip Morris România, Liceului Teoretic „Ion Ghica” Răcari și Poliției Orașului Răcari.

🌱 De 19 ani, acțiunea de ecologizare „Adoptă un km!” se desfășoară an de an la Răcari, devenind o tradiție a comunității noastre! De la prima ediție și până astăzi, această inițiativă a adus împreună generații de voluntari, elevi, profesori și reprezentanți ai instituțiilor locale, uniți de aceeași dorință: un mediu mai curat și o comunitate mai responsabilă.

📍 Acțiunea a început la ora 9:30, în zona Podului de Ciment – Ghimpați, continuând de-a lungul bălții, al pădurii și în zonele destinate picnicului.

🌳 Aproximativ 150 de participanți și-au unit forțele, reușind să strângă circa 300 de saci cu deșeuri, contribuind astfel la redarea frumuseții naturale a acestor locuri.

🍂 “O zi splendidă de toamnă, cu un soare blând, a însoțit eforturile voluntarilor, oferind un cadru deosebit acestei acțiuni. De-a lungul drumului ce șerpuiește între pădure și lac, printre culorile vii ale anotimpului și tufele încărcate de porumbe și gherghine, participanții au avut prilejul să privească natura dintr-o nouă perspectivă.

Frumusețea peisajului ne-a reamintit cât de generoasă este natura, dar și cât de fragilă poate deveni atunci când nu avem grijă de ea.

🤝 Dincolo de efortul fizic și de cantitatea impresionantă de deșeuri colectate, unul dintre cele mai frumoase câștiguri ale acestei zile a fost bucuria de a fi împreună. Acțiunea de ecologizare a devenit și un prilej de socializare, voie bună și consolidare a legăturilor dintre participanți.

Prin colaborarea dintre instituțiile implicate, am demonstrat încă o dată că, atunci când ne unim eforturile pentru un scop comun, putem schimba lucrurile în bine.

💚 Fiecare recipient din plastic, fiecare deșeu adunat reprezintă nu doar un pas spre un mediu mai curat, ci și un semnal de alarmă privind responsabilitatea pe care o avem cu toții față de natură.

🌿 Am ecologizat, am socializat și, mai presus de toate, am demonstrat că ne pasă!”

(Au consemnat cadrele didactice participante la acțiune.)

Primăria Orașului Răcari mulțumește tuturor partenerilor, voluntarilor, cadrelor didactice și celor care, de-a lungul celor 19 ani, au contribuit la continuitatea acestei frumoase tradiții!

Împreună, continuăm tradiția unui Răcari mai curat!”, a transmis Marius Caraveţeanu, primarul oraşului Răcari.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.