26 aprilie 2024

Ioneşteanul Ion Marian ar putea fi arestat astăzi!

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut instanţei supreme azi să-i aresteze pe generalul de brigadă Ion Marian, locţiitorul şefului Direcţiei Management Resurse Umane şi pe generalul-maior Mihai Chiriţă, şeful Direcţiei Doctrină şi Instrucţie, ambii acuzaţi de fapte de corupţie pe care le-ar fi comis pentru a facilita angajarea unor persoane în cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Totodată, procurorii au cerut să fie arestaţi şi Vasile Belciug, Ionuţ Crinu Onean şi Dan Costel Crăciunean. În dosar mai sunt cercetate penal încă şase persoane, dar pentru acestea DNA nu a cerut arestarea. Biroul de presă al DNA a anunţat că va face comunicări după ce instanţa se va pronunţa. Generalul de brigadă Ion Marian, locţiitorul şefului Direcţiei Management Resurse Umane, este dâmboviţean. Familia sa locuieşte în satul Ioneşti, la câţiva kilometri de Găeşti. MARIANA IONESCU – CRONICA GĂEŞTIULUI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial