Sărbătoarea celor doi mari și puternici stâlpi ai Bisericii creștine este una dintre primele sărbători ale Bisericii primare. Sfântul apostol Petru este originar din părțile Galileei și unul dintre primi ucenici, chemați de Iisus, să-i devină mărturisitori și, bineînțeles, ucenic. Ca simplu pescar, fără școală, și-a câștigat existența din pescuit, având un contact permanent cu lumea materială și deloc cu filozofia sau spiritualitatea.
Ca urmare, preocuparea lui va fi îndreptată mai mult spre latura materială decât spre cea sufletească, de aceea, la un moment dat, chiar îl întreabă pe Iisus: „Iată, noi am lăsat totul și ți-am urmat, deci, care va fi partea noastră?!”. Mt. 19, 27. Sfântul Petru se caracterizează ca având un temperament coleric și vulcanic. Uneori chiar aprig în deciziile sale, scoate sabia și-i taie urechea lui Malhus în grădina Ghetsemani, lepădarea de Iisus în curtea arhiereului etc.
Însă Iisus nu pune preț pe aceste slăbiciuni omenești, ci pe inima dârză a acestui om, care impulsionată de harul divin, prin Duhul Sfânt, îl va transforma și va deveni, după Învierea lui Iisus, primul care face cunoscut numele lui în chiar mijlocul Ierusalimului, punând, astfel, bazele Bisericii primare prin cei trei mii de oameni botezați în noua credință propovăduită de Petru.
A rămas piatra credinței până la moarte, adică în ziua de 29 iunie a anului 67, când nemilosul persecutor al creștinilor, împăratul Nero, a ordonat să fie răstignit, pentru credință în Hristos, pe cruce cu capul în jos la cererea sa, deoarece nu se simțea vrednic de o moarte în aceeași poziție în care a murit Învățătorul său. Sfântul apostol Petru, înainte de a ajunge la Roma în inima imperiului, a predicat cuvântul lui Dumnezeu în: Galiția, Pont, Capadochia, Bitinia ș.a. și, bineînțeles, Roma.
De la el ne-au rămas șapte epistole prin care a lăsat Bisericilor unde a predicat ideile propovăduirii sale despre vestea cea bună a împăcării omului cu Dumnezeu prin Fiul Său, Iisus Hristos. Al doilea sfânt al Bisericii creștine pe care-l sărbătorim astăzi este sfântul apostol Pavel, care nu l-a cunoscut personal pe Iisus Hristos, precum Sfântul Petru, ci numai ca Fiu al lui Dumnezeu, când i se arăta pe drumul Damascului, unde era trimis să persecute creștini, și când îi spune: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?!” Fapte 26, 14.
El s-a născut la Tarsul Ciliciei și de la 15 ani a fost dat la școala renumitului rabin Gamaliil pentru a deveni și el învățător al legii mozaice și unde, dând dovadă de mare putere de asimilare, își însușește foarte bine Legea veche pe care, mai târziu, o propagă în rândul evreilor, fiind și participant activ al celor care îi persecutau pe creștini. În acest sens amintesc faptul că el era tânărul despre care sfântul evanghelist Luca ne spune că păzea hainele întâiului martir și arhidiacon Ștefan, pe când acesta era ucis cu pietre de către evrei.
După întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, acolo pe drumul Damascului, Saul pe atunci, rămâne orb și nu i se vor deschide ochii decât după ce va fi botezat de către Anania, episcopul Damascului. După botez încep să i se deschidă, nu numai ochii trupului, dar și ochii sufletului prin care începe să vadă și să înțeleagă adevărul descoperit de Dumnezeu poporului prin Fiul Său Iisus Hristos și devine unul dintre cei mai mari și neobosiți apostoli ai lui Hristos, predicându-l și întemeind biserici în toate locurile pe unde a dus cuvântul lui Iisus, din Asia Mică și până în Europa de est.
De-a lungul misiunii sale a întâlnit umilința, bătaia, calomnia, închisoarea și toate persecuțiile îndreptate spre mărturisitorii credinței în Hristos. De la sfântul apostol Pavel au rămas Bisericii lui Hristos, 14 scrisori în care găsim puternice lecții de credință, jertfă și remedii spirituale de purificare a creștinului și a poporului născut din jertfa lui Iisus pe cruce.
Sfântul apostol Pavel, moare în aceeași zi și în același an, 29 iunie 67, tot la Roma și tot din porunca aceluiași tiran, împăratul Nero, care ordonă decapitarea acestuia, „cinste” de care beneficiază ca cetățean roman, și nu răstignirea, care era unealta morții pentru ceilalți cetățeni ai imperiului. Așadar, ziua de 29 iunie a fiecărui an reprezintă ziua plecării la Domnul a celor doi corifei ai Bisericii lui Hristos, pe care l-au slujit cu dârzenie și sacrificiu suprem.
preot Marian Puiescu, Biserica „Sf. Nicolae Simuleasa” Târgoviște
20