Aproape 500 de milioane de lei pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. Au fost semnate cinci noi contracte de finanțare

Județul Dâmbovița beneficiază de o nouă serie de investiții majore, după ce, ieri, în prezența directorului general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, au fost semnate cinci contracte de finanțare cu o valoare totală de aproximativ 500 de milioane de lei.
Cea mai importantă investiție vizează modernizarea DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera, proiect derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, cu o valoare de 390 de milioane de lei.
Modernizarea acestui drum va îmbunătăți accesul către una dintre cele mai importante zone turistice ale județului.
Totodată, Municipiul Târgoviște a obținut o finanțare de 16,8 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”.
La Titu, investiția de 79,6 milioane de lei va sprijini dezvoltarea mobilității urbane multimodale, prin modernizarea transportului public, a transportului școlar și realizarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.
De asemenea, Comuna Vulcana-Pandele va beneficia de 5,355 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea, consolidarea și dotarea sălii de sport a Școlii Gimnaziale, iar Comuna Valea Lungă primește 5,49 milioane de lei pentru reabilitarea, consolidarea, extinderea și recompartimentarea corpului de școală de la Valea Lungă-Cricov, precum și pentru refacerea împrejmuirii terenului.
Noile contracte de finanțare contribuie la modernizarea infrastructurii rutiere și educaționale, la dezvoltarea transportului public și la creșterea calității vieții în comunitățile din județul Dâmbovița, reprezentând un nou pas important în procesul de dezvoltare al județului.









