Senatorul USR PLUS de Dâmbovița, Dragoș Popescu susține că România traversează o perioadă de criză majoră, care este de natură să favorizeze discursul naționalist-extremist.
Într-o declarație politică, senatorul Dragoș Popescu arată că pe fondul unor drame personale și nemulțumiri sociale, a fost construită o întreagă comunicare alternativă care pare să capete tot mai multă tracțiune: discursul extremist, cu precădere celde factură legionară sau neo-legionară.
Dragoș Popescu:”În comunicarea lor de zi cu zi, AUR vorbește despre patriotism. Doamnelor și domnilor, nu este nimic patriotic în a călca pe cadavre. Nu e nimic patriotic în a folosi pandemia drept trambulină de lansare din punct de vedere politic. Nu e nimic patriotic în extremism în general. Pentru că, vreau să fiu clar, una e discursul anti-sistem și alta este discursul puternic negaționist. Discursul menit să semene teamă față de știință. Față de medicină și medici și față de empatie, altruism și responsabilitate. Nu este nimic, nimic patriotic, în a lăsa sute de oameni să moară zilnic, sub auspiciile fricii sau tiraniei. Nimic patriotic în a-ți sacrifica concetățenii de dragul posibilelor sondaje favorabile.”
În cadrul declarației sale politice, senatorul USR PLUS de Dâmbovița, Dragoș Popescu atrage atenția asupra unui incident foarte grav când, la citirea moțiunii de cenzură, copreședintele AUR Claudiu Târziu l-a amenințat pe deputatul Alexandru Muraru, încheind cu „dacă eram legionar, știți cum procedam, da?”, o voalată amenințare cu moartea și un discurs care aduce aminte, o dată în plus, de pericolul neo-legionar.
Avertismentul senatorului USR PLUS Dragoș Popescu este clar: nu lăsa veninul sau ura să câștige!
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
”Extremismul din politica românească și pericolul său iminent
În momente de criză, discursul de tip „extremist” a avut, istoric, priză la public. Nu doar în țara noastră. Exemple istorice pot fi identificate pe întregul continent. Motivele sunt ușor de înțeles: nimeni nu-și dorește să treacă prin situații de criză iar oamenii tind să se agațe, așa cum e firesc, de soluții miraculoase promise de către, așa cum îi numesc și eu, falși profeți. Politicieni cu o oarecare carismă care, mimând empatia, pozează în salvatori si capitalizează în popularitate, călărind această criză și călcând pe morminte.
Din păcate, în acest moment, România traversează o astfel de situație de criză. La un an și jumătate de la debutul pandemiei de Covid-19, țara noastră se confruntă cu cea mai neagră statistică: numărul de persoane infectate este în continuă creștere, numărul deceselor este mai mult decât alarmant, sistemul sanitar pare la limita puterilor, iar România a fost deja numită în presa internațională drept principalul focar din Europa. O situație extrem, extrem de complicată care necesită, dincolo de orice, multă responsabilitate și mult altruism.
Din păcate însă, pe fondul acestor veritabile drame, a fost construită o întreagă comunicare alternativă care își propune să capete tot mai multă tracțiune. Mă refer la discursul extremist, cu precădere la cel legionar sau neo-legionar din politica românească.
În comunicarea de zi cu zi, AUR vorbește despre patriotism. Doamnelor și domnilor, nu este nimic patriotic în a călca pe cadavre. Nu e nimic patriotic în a folosi pandemia drept trambulină de lansare din punct de vedere politic. Nu e nimic patriotic în extremism în general. Pentru că, vreau să fiu clar, una e discursul anti-sistem și alta este discursul puternic negaționist. Discursul menit să semene teamă față de știință. Față de medicină și medici și față de empatie, altruism și responsabilitate. Nu este nimic, nimic patriotic, în a lăsa sute de oameni să moară zilnic, sub auspiciile fricii sau tiraniei. Nimic patriotic în a-ți sacrifica concetățenii de dragul posibilelor sondaje favorabile.
„Îmi pare rău că nu am avut încredere în medici” citim tot mai des în aceste zile. Culmea, din partea unor simpatizanți până mai ieri ai acestui partid. Nu-i blamez sub nicio formă pe acești oameni. Înțeleg perfect teama și nesiguranța la fel cum înțeleg neîncrederea în politicieni. Eu însumi am intrat în politică exclusiv pentru că simțeam că nu eram deloc reprezentat cu cinste de către clasa politică de la acea vreme. Mă rog pentru acești oameni a căror singură vină a fost poate naivitatea. Și sper să se facă bine. Fiecare în parte. Din păcate însă, unii nu vor reuși să își revină, de vreme ce virusul devine tot mai agresiv și mai nemilos.
Sunt aici pentru a încerca să trag un semnal de alarmă, căci îmi pare că acest discurs al urii nu are de gând să se oprească la negaționismul științific. Nicolae Iorga spunea că „un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”. Tot el continua, spunând că „istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”. Și atunci mă uit la câteva dintre evenimentele relativ recente din Parlamentul României. La momentul în care Florin Roman a fost aproape atacat de către membrii AUR. A fost ok gestul lui Florin Roman de a-i smulge microfonul colegei mele Anca Dragu, în încercarea disperată de a-l salva pe Florin Cîțu? Nici pe departe, a fost mai degrabă un gest josnic. Nicio secundă însă nu mi-am imaginat că ar trebui să-mi caut dreptatea folosind pumnul. De altfel, nici măcar în momentele protestelor împotriva OUG13 nu m-am gândit la violență. Știu însă că violența atrage doar violență. Și știu că trebuie să fim mai buni de atât.
Îmi amintesc mai apoi de momentul în care colegul meu Silviu Dehelean a fost atacat verbal cu o ură viscerală pe care nu am întâlnit-o până atunci, de către deputatul AUR Claudiu Tănasă. Folosind un limbaj care face sub-urbanul să pară poezie, deputatul extremist mi-a arătat că veninul se poate regăsi în doze mari chiar și în oameni. Și că acesta este extrem de periculos. Iar acesta nu este unicul derapaj al parlamentarului AUR.
Acum o săptămână, la citirea moțiunii de cenzură, copreședintele AUR Claudiu Târziu l-a amenințat pe deputatul Alexandru Muraru în cel mai hidos mod cu putință, încheind cu „dacă eram legionar, știți cum procedam, da?”. O voalată amenințare cu moartea și un discurs care aduce aminte, o dată în plus, de pericolul neo-legionar.
Pentru cei care poate nu sunt familiarizați cu doctrina legionară, cred că o foarte scurtă recapitulare ar fi necesară: înființată în 1927 mișcarea legionară sub denumirea de „Legiunea Arhanghelului Mihail” dar ajunsă cunoscută sub numele de „Garda de fier”, ajunge sa fie responsabilă de zeci de asasinate politice. Printre acestea se numără trei prim-miniștri și zeci de alte personalități. Legionarismul a considerat încă de la început democrația drept un inamic iar dictatura drept formă ideală de guvernare. Dictatura, atenție!
România este astăzi, prin sacrificii uriașe, un stat democratic. Iar noi, aici, din această poziție privilegiată de a putea servi intereselor cetățenilor și de a putea contribui la dezvoltarea comunităților avem datoria de a apăra acest lucru. Și de a nu lăsa veninul sau ura să câștige. Atât. Mulțumesc.”
20