4 mai 2024
Administratorul public de la Vulcana Pandele, Simion Bogdan, REŢNUT pentru ŞANTAJ ŞI ABUZ ÎN SERVICIU!

Administratorul public de la Vulcana Pandele, Simion Bogdan, REŢNUT pentru ŞANTAJ ŞI ABUZ ÎN SERVICIU!

infractor-simionSimion Bogdan, administratorul comunei Vulcana Pandele a fost reţinut de poliţişti, seara trecută, 24 de ore!

Individul şi-a petrecut noaptea în arestul Poliţiei Dâmboviţa, fiind cercetat într-un dosar penal pentru şantaj şi abuz în serviciu.

Astăzi, suspectul va fi dus în faţa procurorilor de la Parchetul Dâmboviţa, cu propunere de arestare preventivă, spun oficialii IPJ Dâmboviţa.

Ca mod de operare, am putea spune că suspectul a avut un mod de operare foarte minuţios pentru a-şi însuşi foloase necuvenite din activitatea pe care o desfăşura.

Sub falsa identitate pe care o prezenta opiniei publice, de reporter, a solicitat informaţii de interes public de la unităţile şcolare de pe raza judeţului Dâmboviţa, informaţii care îi erau puse la dispoziţie, însă, aceasta, în mod simultan, administrând de facto o societate comercială ce avea ca obiect de activitate lucrări de deratizare, depunea o ofertă comercială, solicitând unităţilor şcolare să încheie cu societatea sa, contracte de deratizare.

Foloasele pe care le obţinea erau administrate de acesta, numai că obiectul contractului de deratizare îl efectua folosind o forţă de muncă din cadrul Primăriei Vulcana Pandele.

Persoanele respective erau folosite chiar şi în timpul programului, suspectul dispunând asupra modului în care aceştia puteau să se deplaseze pentru a efectua operaţiunea de deratizare”, a declarat  Adrian Ghirdoveanu, prim procuror delegat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.

“Sunt foarte multe contracte. Ştim că ele depăşeşc 50 de unităţi şcolare.

Vom solicita instituţiilor care practicau acţuni de control pe linia acestor contracte de deratizare, pentru a ne comunica în mod concret câte unităţi au contracte de deratizare cu această societate. Nu cunoaştm valoarea exactă a prejudiciului.

Nu putem şti cum erau efectuate lucrările şi cum se foloseau acele substanţe. Suspectul a profitat şi de faptul că la instituţia publică a avut montat un sistem de supraveghere video, pe care îl utiliza şi în interes propriu.

Imaginile preluate de pe acest sistem erau preluate ulterior pe site-ul său”, a mai dezvăluit procurorul.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial