lun. dec. 23rd, 2024

❚ Chiar și președintele AJF Dâmbovița, Tudor „nemuritorul”, ar trebui să demonstreze că are capacitatea de a obține notă de trecere la acest examen obligatoriu

Dacă până acum s-a eschivat și a fentat regulamentul în privința corpului județean de observatori, Emil Tudor va trebui să intre în normalitate și la acest capitol. Președintele AJF Dâmbovița nu prea mai are încotro și va fi nevoit să-i supună pe observatorii locali unei testări riguroase, pe care ar fi trebuit să o susțină încă din vară, așa cum o impunea regulamentul.

În mod normal, când au fost supuși unui examen cei care și-au anunțat intenția de pătrunde în acest corp de observatori, se cerea o evaluare și a cadrelor vechi. Dacă atunci doar Ionel Pitaru a obținut notă de trecere, picând testul nume importante precum Constantin Marinescu, Ion Burnei sau Valentin Mihalache, vă dați seama ce distracție va fi dacă vor fi supuși unui examen la fel de exigent și observatorii cu ștate vechi?

Să pice „cățeii” lui Tudor!

În timp ce arbitrajul dâmbovițean a înregistrat progrese vizibile, chit că mai sunt multe de pus la punct în acest domeniu, situația observatorilor a devenit una extrem de delicată, pentru că foarte mulți sunt de un nivel profesional îndoielnic, dar și cu o imagine compromisă, fiind târâți în numeroase scandaluri. Sunt observatori de casă, solicitați de echipe, care se pretează la tot felul de găinării, fără să riște nimic, bucurându-se de protecția periculoasă a președintelui AJF Dâmbovița, Tudor ,,nemuritorul”.

Li se spun „căței” și primesc de obicei cele mai bune meciuri, etapă de etapă, mergând în general pe mâna arbitrilor, pe care nu îi suspendă niciodată, oricât ar greși, asta și pentru că se deplasează cu mașina acestora, pentru a le rămâne banii de transport. La nevoie, se bagă la tot felul de ,,combinații”, de unde s-au născut prietenii nocive cu antrenorii sau conducătorii anumitor echipe.

Observatorii „pârâți” sau slugile „nemuritorului”

Emil Tudor a preferat genul acesta de observatori de paie și ușor de controlat, pe care i-a condus fără nici o problemă și de care s-a folosit în funcție de interes. Tocmai de aceea a încercat să îi salveze în vară, când i-a scăpat de examen, însă acum nu prea mai are de ales, altfel riscă sancțiuni dure din partea federației. „După finalul turului de campionat, toți observatorii vor fi supuși unei testări, iar cei care nu vor obține notă de trecere, vor fi reținuți de la delegări și vor mai primi o șansă, ultima. Dacă vor pica și al doilea test, atunci vor fi excluși din corpul județean de observatori”, ne-a transmis președintele AJF Dâmbovița, care ar trebui să demonstreze la rându-i că merită să facă parte dintre observatorii adevărați ai fotbalului dâmbovițean. Sau e și el tot ,,pârât”?

Costin Mihai