ACUM: Căutări de amploare, la Crovu, în Odobeşti, pentru găsirea lui nea Vasile Vică, omul dispărut în pădure de 3 zile
ACUM: Căutări de amploare, în pădurea din satul Crovu, comuna Odobeşti, judeţul Dâmboviţa, pentru găsirea lui nea Vasile Vică, omul în vârstă de 77 de ani, dispărut în pădure de 3 zile.

Nea Vasile plecase de acasă, pe 12 octombrie, cu gândul să culeagă ciuperci, în pădurea de la marginea satului. De atunci nu a mai fost văzut şi nu a mai dat niciun semn de viaţă.
Îngrijoraţi, ai lui au început imediat să îl caute, au reclamat dispariţia la poliţie, iar de trei zile nu mai au pace până ce nu îl vor găsi.
Familia, rudele, vecinii, voluntarii, pompierii, jandarmii şi poliţiştii, cu dronă şi câini de urmă fac tot ce e omeneşte posibil să îl găsească pe nea Vasile Vică.
S-au făcut căutări şi pe Râul Argeş, care traversează localitatea, dar şi din aer, totul fără rezultat până în acest moment.
Ieri după-amiază, cei apropiaţi s-au revoltat şi au mers să ceară socoteală la primărie, după ce căutările fuseseră oprite.
În această dimineaţă, oamenii s-au calmat şi sunt mulţumiţi pentru că autorităţile s-au mobilizat aşa cum trebuie şi au venit în număr mare să îl caute din nou pe bărbatul dispărut în pădure.
Sute zeci de forţe de ordine la faţa locului. Revenim cu noi detalii de la acolo, imediat ce apar noutăţi cu privire la această dispariţie.








