Activități preventive dedicate tinerilor
În cadrul Proiectului de prevenire a victimizării tinerilor ”Dincolo de aparențe”, cu sprijinul a două persoane private de libertate pentru comiterea unor ilegalități din sfera criminalității economice și traficului de droguri, a fost organizată o activitate interactivă, sub mottoul ”Imaculat”.
Activitatea a fost dedicată studenților și elevilor din Târgoviște și a avut ca obiectiv conștientizarea importanței adoptării unui comportament responsabil în societate.
Astfel, au fost dezbătute idei privind alegerile și consecințele acestora, anturajele nepotrivite, modul de reacție în cazul unor conflicte, importanța empatiei și identificarea unor soluții la problemele lor, obiectivul fiind acela de a evita producerea unor evenimente negative.
În acest context, tinerilor le-au fost explicate aspectele juridice ce țin de răspunerea penală, în special pentru faptele de lovire sau alte violențe, pornografie infantilă, șantaj, amenințare, trafic de droguri.
Pentru identificarea unor alternative pentru petrecerea timpului liber, în sprijinul polițiștilor s-a alăturat doamna Diana Calotă, care se află printre cele mai titrate voleibaliste române.
Activitatea s-a desfășurat la sediul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, fiind invitați reprezentanți de la Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, CSM Târgoviște, precum și doamna regizor Monica Stan.
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii de la structura de analiză și prevenire a criminalității au organizat și ultima sesiune de informare în cadrul Proiectului ”Și eu am drepturi, dar și obligații”, desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.
Astfel, preșcolarii de la Grădinița nr. 14 din Târgoviște au discutat cu polițiștii despre drepturile și obligațiile pe care le au, despre bullying, pericolele din mediul online, gestionarea conflictelor, modul de acțiune în cazul în care se rătăcesc, evitarea persoanelor necunoscute și a anturajelor nepotrivite.
sursa: IPJ Dâmboviţa