lun. dec. 23rd, 2024

Accident în intersecție, aseară, pe Drumul Național 1A, la Bujoreanca.

Două mașini s-au izbit, iar în urma impactului o pasageră a fost rănită.

Din primele verificări, un șofer, din Ilfov, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat din Capitală.

”La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 19:46, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victimă, în localitatea Bujoreanca.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 47 de ani, din județul Ilfov, în timp ce ar fi condus un autoturism, la intersecția drumului comunal 35 A cu drumul național 1A, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din București.

În urma impactului, o pasageră de 50 de ani, din cel de-al doilea autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat IPJ Dâmbovița.