8 mai 2024
Impact violent, aseară, la Băleni. Un şofer s-a înfipt cu maşina într-un gard

Impact violent, aseară, la Băleni. Un şofer s-a înfipt cu maşina într-un gard

Impact violent, aseară, la Băleni. Un şofer a pierdut controlul volanului s-a înfipt cu maşina în gardul unei locuinţe, după ce maşina sa a fost lovită în plin de un alt autoturism.

În urma impactului, autoturismul a rămas suspendat, iar şoferul, de 18 ani, ar fi ieşit din interior prin parbriz, susţin martorii.

Din primele cercetări, un şofer, de 50 de ani, nu ar fi acordat prioritate celui de 18 ani care circula regulamentar.

Oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns de urgenţă echipajele de la ambulanţă, pompieri şi poliţie.

Cel de la volan a fost evaluat medical, dar nu a necesitat să fie dus la spital.

Poliţiştii continuă cercetările.

“În cursul nopții trecute, în localitatea Băleni Sârbi, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au protocolat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fără victime. Din primele verificări, polițiștii au constatat că un bărbat de 50 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 18 ani, iar, ulterior, acesta ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de gardul unui imobil. Șoferul de 50 de ani a fost sancționat contravențional, iar, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile“, anunţă Poliţia Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial