19 aprilie 2024
A vrut să facă afacere, dar s-a ales cu dosar penal! Uite ce mai pagubă…

A vrut să facă afacere, dar s-a ales cu dosar penal! Uite ce mai pagubă…

PRINS DE JANDARMI LA FURAT DE FIER

Astăzi, 19 martie a.c., o patrulă din cadrul Jandarmeriei dâmboviţene, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Butimanu, a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112, despre faptul că mai multe persoane au pătruns în incinta unei societăţi comerciale, de unde sustrag material feros, folosind unelte specifice.

În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată a fost depistat D. Marius în vârstă de 35 ani în timp ce sustrăgea fier-beton din incinta societăţii, cantitatea fiind de aproximativ 50 kg. Persoana intenţiona să transporte materialul feros obţinut prin spargerea zidurilor unei hale a societăţii la un centru de colectare a materialelor refolosibile în vederea valorificării.

*** Jandarmii i-au întocmit autorului în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial