16 aprilie 2024
Cinci dâmboviţeni au dat atacul la puţurile de pompare de la Mija

Cinci dâmboviţeni au dat atacul la puţurile de pompare de la Mija

Cinci bărbaţi care sustrăgeau conductă metalică de pe raza comunei I.L.Caragiale au fost depistaţi de jandarmii dâmboviţeni.

Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza comunei I.L.Caragiale, a depistat pe câmpul din spatele stadionului Mija, mai multe persoane care sustrăgeau conductă metalică aparţinând unei societăţi comerciale.

În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată s-a stabilit că bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 45 ani au sustras din reţeaua de aducţiune a apei din puţurile de pompare de la stadionul Mija la bazinele de alimentare ale societăţii comerciale, 4 bucăţi de conductă, în lungime totală de aproximativ 30 metri, .

Persoanele intenţionau să transporte materialul feros cu ajutorul unui atelaj hipo, la un centru de colectare a materialelor feroase în vederea valorificării.

*** Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial