TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

Trei bărbaţi, reţinuţi după percheziţiile din Târgovişte. Poliţiştii au ridicat din locuinţele suspecţilor arme, bijuterii şi bani

prf2Trei bărbați, reținuți pentru 24 de ore în urma perchezițiilor efectuate de polițiștii de la Poliția Municipiului Târgoviște

În dimineața zilei de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 2 percheziții domiciliare pe raza localității, la persoane bănuite de camătă, instigare la șantaj, șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal, fapte comise în perioada 2018-2019.

De la domiciliile bănuiților au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe arme albe, bijuterii și bani.

În urma probatoriului administrat, trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentanți Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea de măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.