TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Au prădat o societate din Târgovişte o săptămână ÎNCONTINUU!

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte – Biroul Investigaţii Criminale au identificat autorii mai multor furturi dintr-o societate comercială, comise în perioada 14-20 aprilie 2012

La data de 20 aprilie 2012, în jurul orelor 07:24, lucrătorii Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, de numitul D.P, din localitate, cu privire la faptul că a surprins două persoane, în timp ce sustrăgeau bunuri din incinta societăţii comerciale în cadrul căreia este angajat ca paznic, creând un prejudiciu de aproximativ 3000 lei.

În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au depistat autorii furtului în persoana numiţilor P.P., de 17 ani, P.S., de 18 ani, I.V., de 18 ani, M.M., de 26 de ani, toţi din municipiul Târgovişte, stabilind că în perioada 14-20 aprilie, cei 4 au pătruns prin efracţie în incinta societăţii comerciale , de unde au sustras mai multe bunuri.

Cei 4 au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi fiind prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, împotriva acestora s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.