29 martie 2024
Sute de dâmboviţeni au sunat la 112! Poliţia s-a dus imediat acolo

Sute de dâmboviţeni au sunat la 112! Poliţia s-a dus imediat acolo

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa vă informează:

În ultimele 24 de ore, poliţia dâmboviţeană a primit 331 de apeluri prin SNUAU 112.

Dintre acestea, 199 au fost reveniri la apeluri şi 24 au impus intervenţia cu operativitate a poliţiştilor, fiind sesizate fapte penale sau probleme întâmpinate de conducătorii auto în timpul deplasărilor pe drumurile publice din judeţ. Solicităm autorităţilor publice din municipii şi oraşe să dispună măsuri pentru îndepărtarea zăpezii de pe trotuare, din staţiile taxi şi pentru autobuze şi lărgirea părţii carosabile.

În ceea ce priveşte drumurile naţionale, se circulă în condiţii de iarnă.

Poliţiştii rutieri recomandă participanţilor la trafic să aibă în vedere un minim de măsuri de siguranţă:

Pentru o călătorie sigură şi implicit pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se informeze cu privire la condițiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

Reamintim că prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Păstraţi în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Când partea carosabilă este acoperită cu zapadă, conducătorii auto au obligaţia să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora;

În situaţia în care v-aţi planificat să faceţi un drum mai lung, nu uitaţi să aveţi plinul de combustibil efectuat, iar din portbagaj să nu vă lipsească lopata, săculetul cu nisip, lanţurile antiderapante şi o pătură. Toate acestea îşi pot dovedi utilitatea în cazul în care viscolul şi căderile abundente de zăpadă vă îngreunează deplasarea.

Folosiţi luminile de întâlnire permanent pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

Conducătorii de autovehicule trebuie să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite. Nu opriţi sau staţionaţi pe partea carosabilă !

Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce şofaţi; acest lucru vă poate distrage atenţia.

Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!

Conducătorii auto au obligaţia să nu oprească ori să staţioneze pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului în general.

Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

Pietonii sunt sfătuiţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial