La întâlnirea anuală a serviciilor de urgenţă din Uniunea Europeană, desfăşurată la Riga, în Letonia, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a fost premiat pentru Operaţiunea de salvare a unor cercetaşi belgieni în munţii din România.
Distincţia primită de STS este ca urmare a înscrierii în competiţie a mai multor servicii de urgenţă din Europa şi a unei selecţii foarte riguroase din partea organizatorilor. La categoria “Premiul pentru salvare remarcabilă”, care a revenit STS, s-a demonstrat curajul operatoarei 112 care a preluat apelul şi modul cum a fost gestionat. A mai fost apreciată implicarea deosebită a serviciilor profesioniste care au participat la salvarea unor vieţi omeneşti printr-o operaţiune de urgenţă, ca urmare a unui apel la numărul unic 112. Este al doilea premiu european obţinut de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale după cel din anul 2009, pentru campaniile de educare-informare 112. Ceremonia, care a fost organizată de Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA), s-a bucurat de prezenţa a câtorva sute de participanţi. Persoane fizice şi organizaţii implicate, în mod special în îmbunătăţirea şi promovarea Numărului European de Urgenţă 112, au fost premiate de către EENA şi membrii săi (autorităţi publice responsabile cu serviciile de urgenţă, organizaţii internaţionale, membrii ai Parlamentului European, furnizori de soluţii). “Ne face o deosebită plăcere să-i premiem pe aceşti eroi europeni, care merită întreaga noastră recunoaştere: iniţiativele lor ne fac să ne simţim în fiecare zi din ce în ce mai în siguranţă”, a spus Preşedintele EENA, Olivier Paul-Morandini.
Informaţii despre operaţiunea de salvare din Munţii Zarandului
Pe 21 iulie 2011 ora 19.55, la Centrul Judeţean de Preluare al Apelurilor de Urgenţă Arad 112, a fost primit un apel telefonic de la un cetăţean belgian, prin care informa că s-a rătăcit împreună cu alte 33 de persoane în pădurile din apropierea satului Ghioroc. Plimbându-se, grupul a luat-o pe o potecă greşită din care nu a reuşit să se mai întoarcă la locul de campare, aşa încât a sunat la numărul european unic de urgenţă 112, pentru a primi ajutor. Neştiind locul exact, dar având informaţii ca urmare a discuţiei telefonice şi după localizarea apelului, operatoarea 112 şi-a dat seama că cele 34 de persoane se aflau în regiunea Munţilor Zarandului, între localităţile Covasânţ şi Căsoaia. Ca urmare a identificării urgenţei şi a locului, operatoarea 112 a alertat serviciile de intervenţie şi s-a creat un grup de căutare format din personalul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie şi de Jandarmi împrună cu angajaţii Ocolului Silvic. După 2 ore de căutări persoanele, cu vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani, au fost găsite, una dintre ele necesitând îngrijiri medicale. Însoţit de jandarmi, grupul a fost condus la Mănăstirea Feredeu unde a sosit o ambulanţă pentru a acorda primul ajutor pacientului pe care l-a transportat la Spitalul Judeţean Arad. Datorită intervenţiei rapide pacientul, care se afla în şoc hipotermic, a fost salvat. Primăria din Şiria a oferit grupului de turişti mâncare, apă, i-a asigurat transportul şi cazarea.
Informaţii de background
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este administratorul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU). În aprilie 2005, SNUAU a devenit operaţional în toată România. Numărul european unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon în România şi în întreaga Uniune Europeană. În domeniul 112, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de informare şi educare, având ca ţintă principală tinerii din şcoli şi turiştii, dar şi restul cetăţenilor. Ultimul sondaj Eurobarometru al Comisiei Europene arată că România a înregistrat succese importante în promovarea numărului 112, aflându-se pe primul loc în domeniul informării cetăţenilor, şi relevă faptul că în ţara noastră nivelul de cunoaştere este cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Un alt raport al Comisiei Europene situează România pe primul loc în ceea ce priveşte modalitatea de răspuns la numărul 112 în mai multe limbi de circulaţie internaţională. Pentru mai multe informaţii consultaţi www.112.ro.
Despre Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA) – www.eena.org
Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă, este un ONG cu sediul la Bruxelles, creat în 1999, având ca obiectiv furnizarea serviciilor de urgenţă de calitate prin apelarea 112 pe întreg teritoriul Europei. EENA serveşte ca platformă de discuţii pentru serviciile de urgenţă, autorităţile publice, decidenţii, asociaţii şi furnizorii de soluţii în vederea îmbunătăţirii răspunsului la situaţii de urgenţă în concordanţă cu cerinţele cetăţenilor. EENA promovează stabilirea unui sistem eficient pentru alertarea cetăţenilor în cazul unor urgenţe iminente. EENA are ca membri aproximativ 630 de reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă din 43 de ţări europene, 50 de furnizori de soluţii, 9 asociaţii/organizaţii internaţionale şi 26 de membri ai Parlamentului European.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
colonel Adrian Fulea