lun. dec. 23rd, 2024

Duminica Floriilor, care precede pe cea a Paştilor, este începutul Săptămânii Mari şi ne aminteşte intrarea Mântuitorului în Ierusalim, primirea triumfală şi întâmpinarea cu ramuri de finic şi alte flori. La noi finicul a fost înlocuit cu mlădiţe de salcie. Credincioşii se întorc de la biserică cu rămurele de salcie sfinţite, pe care le păstrează lângă icoană, ca păzitoare de rele.

Ramurile de salcie, simboluri ale vegetaţiei de primăvară, se foloseau altădată la farmece şi descântece, se păstrau pentru a preveni grindinile şi furtunile distrugătoare, aveau valoare de medicament pentru vindecarea diferitelor boli.

În duminica de Florii era aleasă prin „tragere la sorţi”, protagonista principală din obiceiul Paparuda, care se practica în mod spontan în a treia joie după Paşte. Fetele care urmau să participe la alai îşi împleteau coroniţe din salcie sau alte frunze verzi, dându-le drumul pe apă. Cea a cărei coroniţă se detaşa prima era aleasă Paparuda.

De asemenea, se folosea în acest „joc al norocului” apa dintr-o găleată în care s-au aruncat diferite obiecte de podoabă ale participantelor. Fata a cărei podoabă cădea prima, în momentul răsturnării găleţii, era aleasă Paparuda.