lun. dec. 23rd, 2024

„Nu voi fi afiliat nici unei formaţiuni politice, voi încerca să ajung la conducerea Primăriei Pucioasa prin această calitate de independent. Adversarii mei, probabil, o să încerce să arunce cu noroi în tot ceea ce eu încerc să clădesc şi în tot ceea ce încerc să realizez pentru Pucioasa în interesul cetăţenilor acestui oraş. Decizia mea de a candida la Primăria oraşului Pucioasa este cât se poate de simplă şi de curată.

O să încerc ca prin tot ceea ce voi face să conving electoratul de bună credinţă al oraşului Pucioasa să fie alături de mine pentru că mă simt capabil să pot să conduc tot ceea ce se numesc activităţile oraşului într-o altă manieră, evident, constructivă. Am făcut parte din PSD, partid care m-a lansat în urmă cu 4 ani ca şi candidat la Primăria Pucioasa.

Le mulţumesc celor din PSD că au avut acest curaj spre a lansa candidatul Dan Sprinceană. Dacă nu m-ar fi lansat dumnealor într-o astfel de competiţie, cu siguranţă nu aş fi avut ocazia şi nu aş fi avut poate curajul şi încrederea să pot să candidez la primăria oraşului în urmă cu 4 ani. Din nefericire, atunci jocul electoral m-a condus în postura de perdant, dar eu niciodată nu am considerat că am pierdut, ba dimpotrivă, am câştigat notorietate, mi-am apropiat cetăţenii şi concitadinii spre a putea ca într-o altă etapă să ajung în postura de a candida din nou.

S-a făcut o asociere nefericită între mine şi PDL. S-a făcut afirmaţia că, din umbră, aş fi susţinut de Florin Popescu, care îmi şi plăteşte campania electorală. Sunt un om de o verticalitate cum poate puţini îşi imaginează. Nu am nici un fel de legătură sau convenţie cu dl Florin Popescu. Am în PDL foarte mulţi prieteni şi am fost rugat respectuos să mă retrag din această cursă electorală, mi s-a spus că nu am nici o şansă. Eu vă spun, dragi prieteni din PDL, că şansă nu are candidatul dvs de la Pucioasa, într-o confruntare directă cu primarul Bădău.

Stimaţi domni, nu v-aţi ales candidatul care ar fi trebuit să vă reprezinte pentru că recunosc că Bădău este deasupra lui Gâmbuţă. Acesta nu este pulsul lui Dan Sprinceană, este pulsul cetăţenilor oraşului Pucioasa vizavi de candidatul propus de PDL. Pucioasa va fi transformată din rădăcini pentru că sunt capabil să fac acest lucru.

O să pot să deschid orice uşă care va fi în interesul locuitorilor oraşului. Mă dăruiesc în totalitate locuitorilor oraşului Puioasa spre a putea să dezvoltăm această urbe la un nivel de progres şi civilizaţie cum nu vă imaginaţi. O să-mi susţin campania electorală cu mijloace modeste, dar vreau să cred că va fi o campanie a banilor contra creierului, iar eu vreau să cred că am creierul”, a declarat Dan Sprinceană, candidat pentru funţia de primar al oraşului Pucioasa.