lun. dec. 23rd, 2024

5După deschiderea oficială din Piața “Mihai Viteazul” din Târgoviște, a venit rândul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri (CPPCJ Ochiuri) să primească distinșii oaspeți, în mod tradițional. Înainte de a intra în acțiune, delegațiile au fost întâmpinate cu pâine și sare de către copii din comuna Gura Ocniței.

Până pe 28 iunie reprezentanți din 13 țări și 4 organizații internaționale vor participa la Carpathians Blueshield 2018 și se vor pregăti în domeniul securității și ordinii publice.

Ofițeri și subofițeri din România, Bulgaria, Cipru, Franța, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Elveția, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și reprezentanți ai Uniunii Europene, CEPOL, Forței de Jandarmerie Europeană și Eucap Sahel din Niger vor participa la sesiuni de pregătire teoretică, dar și la aplicații practice în teren.

Aspectul de noutate al exercițiului constă în faptul că activitățile de conducere, planificare și organizare specifice Statului Major sunt corelate cu activitățile practice de antrenament, în special în domeniul asigurării și restabilirii ordinii publice. Astfel, subunități formate din jandarmi români, polițiști polonezi, ucrainieni, jandarmi și polițiști francezi, au fost puse în situația de a se antrena sub comandă unică, urmând ca în această săptămână să aplice rezultatele antrenamentului pentru rezolvarea unor situații de tulburare a ordinii publice, comunicate în timp real, concomitent în cele șase județe care participă la exercițiul internațional (Dâmbovița, Prahova, Brașov, Harghita, Covasna și Ilfov).

Forțele aflate în teren sunt coordonate în mod unitar de către Statul Major de la CPPCJ Ochiuri.

Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul