TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

JANDARMERIE

Valea Mare – Unii s-au chinuit să-i planteze, ei să DEFRIŞEZE!

1 (2)Cinci persoane, care tăiau fără drept puieți de arbori, de pe raza localității Valea Mare, au fost depistate de către jandarmii dâmboviţeni.

Sâmbătă, 19 decembrie a.c., o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, aflată în misiune pe raza comunei Valea Mare, a depistat în zona împădurită din localitate, mai multe persoane care tăiau fără drept puieți de arbori, pe care intenţionau să-i încarce în trei atelaje hipo.

Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 5 tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier mai mulți puieți de arbori din speciile stejar, carpen, salcâm și anin folosind trei topoare.

Totodată, în urma discuțiilor purtate cu un reprezentant al ocolului silvic, a reieșit faptul că aceştia nu dețineau autorizație legală pentru tăiere de arbori şi intenţionau să transporte materialul lemnos la propriile gospodării.

Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.