vin. dec. 27th, 2024

În această săptămână, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa verifică portul centurii de siguranţă, în cadrul unei campanii desfăşurate la nivel european

În perioada 12-18 martie 2012, poliţiştii rutieri vor desfăşura la nivelul judeţului Dâmboviţa, o acţiune de monitorizare a conducătorilor auto privind portul regulamentar al centurii de siguranţă şi a sistemelor de retenţie pentru copii, urmând a dispune măsuri pentru determinarea, responsabilizarea tuturor persoanelor identificate într-o situaţie care contravine prevederilor legale.

Această acţiune a poliţiei se înscrie unei acţiuni de mare amploare desfăşurată la nivel european, având ca scop principal reducerea gradului de victimizare şi conştientizarea participanţilor la trafic, pasageri şi conducători auto, asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă.

Echipele de poliţişti vor acţiona permanent şi vor avea în vedere toate categoriile de autovehicule pentru care legea prevede utilizarea centurii de siguranţă. Acţiunile sunt desfăşurate pe toate segmentele de drum naţional, judeţean şi comunal, precum şi în municipiile şi oraşele din judeţul Dâmboviţa.