mie. dec. 25th, 2024

battEste anchetă la poliţia din Titu, după un scandal într-o benzinărie, în urma căruia un tânăr a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale.

batt4Victima şi vărul său se plâng că, de mai bine de o jumătate de an, cât a trecut de la incident, nu li s-a luat nicio declaraţie şi abia acum au fost citaţi la audieri.

Întreaga încăierare a fost surprinsă de camerele de supraveghere din benzinărie.

Scandalul s-a petrecut anul trecut, la sfârşitul lunii august, într-o benzinărie din Titu. Tânărul de 25 de ani povesteşte că a intervenit în cearta dintre vărul său şi un tânăr din localitate, iar situaţia a degenerat.

batt5“Am văzut că unul dintre ei l-a lovit şi eu am intervenit să îi despart. În momentul acela am fost luat la bătaie, pumni, picioare, până am căzut inconştient. Poliţia Titu nu a făcut absolut nimic în 6 luni. Am fost în nenumărate rânduri să depun plângere şi m-au refuzat de fiecare dată”, spune tânărul.

Tânărul şi vărul său au ajuns la spital, iar cel din urmă a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri, potrivit certificatului medico-legal.

batt3De cealaltă parte, cei pe care îi reclamă la poliţie se apăra şi spun că vina nu a fost doar a lor.

batt2Acum, cei care trebuie să facă lumină în acest caz sunt poliţiştii.

batt1Poliţiştii spun că au deschis dosar penal în acest caz pentru lovire şi alte violente şi i-au citat pe toţi cei implicaţi în acest scandal, pentru a fi audiaţi.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, agresorii risca până la 5 ani de închisoare.

Sursa: Pro TV