mar. dec. 24th, 2024

bani-rar“Ca urmare a perchezițiilor efectuate de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița, cu sprijinul lucrătorilor D.G.A. – Structura Centrală și Serviciile Județene Anticorupție Argeș, Prahova, Giurgiu; Teleorman și Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la sediul RAR Dâmbovița și la domiciliile a patru angajați ai acestei instituții, suspectați de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, procurorul a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de 3 din cei 4 inculpați.

rarp3Cei 3 au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă fiind dispusă cercetarea în continuare sub măsura arestului la domiciliu.

rarp2De la domiciliile celor 3 inculpați au fost ridicate, în urma perchezițiilor, mai multe sume de bani și bunuri, respectiv suma totală de 373.822 lei, 12.045 euro și 980 lire sterline, precum și materiale pirotehnice tip petarde.

rarp7Reamintim faptul că, în urma activităților de cercetare penală efectuate în baza ordonanțelor de delegare, a rezultat faptul că, în perioada aprilie 2017 – ianuarie 2018, un număr de 4 suspecți, funcționari din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanța Dâmbovița, având funcția de ingineri însărcinați cu efectuarea controlului tehnic al autovehiculelor, au primit sume de bani și alte foloase necuvenite de la mai multe persoane în scopul acordării inspecției tehnice și eliberarea actelor de identificare a unor autoturisme care nu îndeplineau condițiile tehnice în acest sens.

rarp5În cauză au fost audiate și alte zece persoane fără calitate specială, suspectate de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, constând în aceea că ar fi oferit sume de bani funcționarilor respectivi, în legătură cu efectuarea controlului tehnic al autovehiculelor.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL DGA”