mie. dec. 25th, 2024

ajutoare-incalzire„A început perioada de depunere a dosarelor pentru ajutoarele de încălzire pentru persoanele sau familiile cu venit mediu net pe membru de familie sub 615 lei.

Dosarele se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Calea Domnească nr. 216, de acolo pot fi luate de altfel toate detaliile, inclusiv formularele tip, cuantumul ajutorului ajutorului în funcţie de venituri.

Se acordă ajutor pentru gaze, pentru combustibili solizi şi pentru energie electrică, energie electrică în situaţia în care persoana respectivă nu beneficiază de alte forme de încălzire şi numai în urma unei anchete sociale.

Sunt aceleaşi reguli care au fost aplicate şi anul trecut.

Sunt excluse persoanele care deţin imobile în afara locuinţei de domiciliu, cu terenuri mai mari de 1000 de metri în urban şi 2000 de metri în rural, automobile cu o vechime mai mică de 10 ani şi aşa mai departe.

Documentele se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială de pe Calea Domnească, până pe 20 noiembrie pentru tot sezonul rece şi până pe 20 ale fiecărei luni pentru perioada următoare”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.