„Podul avea nevoie neapărat de această intervenţie. Ştiu că s-a creat un inconvenient în momentul de faţă, dar vă pot spune, din propria experienţă, că mai mult de 10 minute nu se pierd la podul de la Valea Voievozilor, cel puţin dimineaţa nu se întârzie mai mult.
Avem permanent echipajele de Poliţie Locală şi avem şedinţe operative cu ei în fiecare zi în care li se atrage atenţia că este obligatoriu să asigure fluidizarea circulaţiei. Au fost echipaje de Poliţie Locală inclusiv sâmbătă, sunt şi la sensul giratoriu de la benzinăria Mol, şi la sensul giratoriu de la piată Bărăţiei (2Brazi), şi la trecerea de pietoni de lângă Şcoala Nr. 1, cu menţiunea că nu beneficiem de niciun echipaj de la Poliţia Rutieră, înţeleg că nu sunt oameni.
Deci tot ceea ce înseamnă dirijarea traficului o facem cu efective de la Poliţia Locală. Mai sunt rute alternative pe care am încercat să le explicăm, tot traficul dinspre Aninoasa, zona de nord a judeţului ar putea să fie deviat foarte bine pe centură, pentru cei care merg spre Micro VI, spre Constantin Brâncoveanu, spre Microraionul III, spre Microraionul II, spre Şcoala 13, spre Şcoala 10 şi aşa mai departe.
Ar putea să se meargă pe Centură, după aceea pe Bulevardul Eroilor şi de acolo se circulă foarte bine. Nu avem ce să facem, lucrăm la structura de rezistenţă, ar fi foarte periculos să se mai circule pe acel pod. Facem eforturi să finalizăm la sfârşitul lunii noiembrie şi nu la 15 decembrie cum era iniţial, încercăm să devansăm cumva termenul de finalizare.
Cred că, odată cu finalizarea, municipiul rezolvă o problemă importantă, pentru că dacă mai întârziam cu podul respectiv, riscam să fie închis de către autorităţile abilitate pentru nerespectarea cerinţelor de siguranţă şi atunci am fi ajuns în situaţia în care nu am mai fi discutat de închiderea circulaţiei două luni de zile, ci de o perioadă mult mai îndelungată.
Repet, cu incovenientele inerente acestei situaţii, închiderea podului a reprezentat o condiţie sine-qua-non pentru a se putea derula aceste lucrări. Am discuţii cu constructorul chiar de trei ori pe săptămână, încercăm să-i facem să conştientizeze faptul că lucrările la podul respectiv sunt deosebit de importante, mai ales pentru asigurarea fluidizării traficului.
Aveam pe Şoseaua Mihai Bravu şi finanţare şi resursa umană necesară pentru a interveni şi reface şi carosabilul, trotuarele, dar am amânat aceste lucrări la infrastructură până în primăvară, pentru că nu aveam cum să închidem şi Şoseaua Mihai Bravu şi podul în acelaşi timp”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.