„S-a modificat Legea 152 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă privind calcularea chiriei. Ceea ce au aprobat consilierii este modificarea unor coeficienţi, respectiv cota de 0,8% aplicată la valoarea de înlocuire destinată administratorilor locuinţelor pentru administrare, întreţinere şi reparaţii curente, precum şi pentru reparaţii capitale, cota de 0,5% aplicată la valoarea de înlocuire a construcţiei, care constituie venit al administratorilor locuinţelor şi se aplică chiriaşilor care au împlinit vârsta de 35 de ani şi modificarea cuantumului chiriei de la 1 septembrie 2017.
Chiria se modifică prin modificarea acestor coeficienţi care s-au aprobat, iar un lucru bun este faptul că chiria se micşorează cu undeva 30-40%.
Pot să vă spun că până la 31 decembrie 2016 chiria la un apartament cu două camere a fost de 300 lei, în 2017, până în iunie, chiria a fost undeva la 400 de lei, iar după aceste modificări chiria la un apartament cu două camere scade undeva la 200 lei”, a declarat Dorin Maican, directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Târgovişte.
„Până acum în legislaţie nu erau menţionate limitele de venit, deci este încă o măsură de protecţie socială.
Avem o scădere de chirie şi o plafonare a cuantumului chiriei independentă de valoarea ponderată şi aşa mai departe care ţine cont de venitul pe membru pe familie.
În concluzie, această modificare a legislaţiei este foarte bună”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.