TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

M.Radu (UNPR): Senatorul Ţuţuianu a fost mereu în umbra domnului Stan. „ŢUŢUIANU MINTE!”

„Bunul prieten al celebrului cuplu de comici ai ecranului, Vasiliu – Mavrodin, este vorba despre senatorul PSD Adrian Țuțuianu și-a câștigat antipatia clasei politice dâmbovițene, în marea ei parte. Nonșalanța cu care iese în fața opiniei publice și prezintă fapte care au loc doar în imaginația sa a început să irite multă lume. Obiceiul său de a spune adevărul nici pe sfert, l-a determinat pe liderul UNPR Dâmbovița Marian Radu să afirme: „Domnule Țuțuianu, nu mai minți!”

Cu toate că sunt indicii care arată că acțiunile de protest de la Târgoviște din ultimele seri au fost puse la cale de liderii PSD și PNL, strategii neagă vehement că ar avea vreun amestec. Țuțuianu, de exemplu, lider al PSD, spune că a fost prezent în mijlocul oamenilor în calitate de simplu cetățean și că nici el, nici grozavul șef al liberalilor, nu au mobilizat nemulțumiții. Se pare că vorbele sale nu l-au convins nici pe președintele UNPR Dâmbovița, nici pe alți politicieni nePSDiști.

Deși nu este de foarte multă vreme in politică, Radu l-a ghicit pe capul social-democrat. În opinia sa, Țuțuianu este un om mărunt care va dispărea în viitorul apropiat din politică”, se arata in comunicatul de presa remis redactiei noastre de Biroul de presa al UNPR Dambovita.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.