13 aprilie 2024
Comunicat de presă – Oana Țoiu (USR): Guvernul PSD-PNL a crescut și astăzi numărul de angajați la stat

Comunicat de presă – Oana Țoiu (USR): Guvernul PSD-PNL a crescut și astăzi numărul de angajați la stat

Comunicat de presă Oana Țoiu (USR): Guvernul PSD-PNL a crescut și astăzi numărul de angajați la stat

Marcel Ciolacu și Guvernul PSD-PNL continuă programul de păcălire a cetățenilor prin decizii de comasare a instituțiilor publice care în realitate ajung să aibă mai multe posturi și să toace mai mulți bani publici.

Printr-o ordonanță de urgență adoptată astăzi de Guvernul PSD-PNL, se înființează trei agenții teritoriale pentru IMM-uri și turism, prin fuziunea celor 9 agenții existente. În loc să facă o reducere de posturi odată cu această comasare, numărul de posturi a fost majorat.

Astfel, cele trei agenții noi vor avea în total 257 de locuri de muncă, comparativ cu cele 234 existente anterior.

„Guvernul Partidului Unic PSD-PNL s-a gândit cum să ajute IMM-urile pe care le-a taxat iar și iar și a găsit soluția: angajează mai mulți oameni la stat. Fac asta încercând să păcălească printr-o reformă, dar de fapt comasează instituții mărindu-le. În ședința de guvern de astăzi, au reușit performanța de a uni 9 agenții în 3, dar cu posturi mai multe. Când erau 9, aveau 234 de posturi, de acum vor avea 257. Soluția nu este umflarea aparatului de stat prin suprataxarea antreprenorilor, care sunt angajatorii reali din țara asta, ci eliminarea suprataxării pe muncă, pe concedii medicale, pe munca cu normă parțială, pe soare și pe apa de ploaie, toate taxe reale pe care le plătesc astăzi”, explică Oana Țoiu, deputată USR.

USR îi cere premierului Marcel Ciolacu să termine cu păcălelile publice și să oprească în mod real risipa din bani publici. De exemplu, statul finanțează aproape 200 de agenții de „cercetare” din banii românilor. Salariile șefilor sunt de până la 10 ori mai mari decât ale profesorilor cu 10-15 ani vechime.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial