mar. dec. 24th, 2024

carmenh„Una dintre problemele cu care ne confruntăm acum este boala de cancer de col uterin. În fiecare an, în România, peste 4000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin.

Jumătate din ele îşi pierd viaţa din pricina acestei boli care deşi are o acţiune care se dezvoltă pe parcursul unui deceniu, la noi este depistată în stadii avansate pentru că încă populaţia nu este educată pentru a merge la cabinetele medicale să îşi facă analizele corespunzătoare. Trebuie însă spus că Ministerul Sănătăţii a alocat fonduri importante printr-un Program Naţional prin care se poate efectua gratuit testul Papanicolau.

Prin acest test nu facem altceva decât să depistăm stadiul în care există sau nu există boala respectivă. Statisticile sunt destul de urâte… Ca şi în cazul altor tipuri de cancer, cu cât este depistat mai devreme cu atât rata de supravieţuire creşte în cancerul cervical. În cazul cancerului de col uterin, în stadiul zero, rata de supravieţuire la 5 ani este de 93%, în stadiul IB rata de supravieţuire este de 80%, în stadiul IIA rata de supravieţuire este de 63% …

Deci, cu cât îl depistăm mai repede, cu atât putem trăi mai mult. Tocmai de aceea rog toate femeile să meargă să-şi facă analize, să participe la acest program gratuit. Sunt intraţi în contract foarte mulţi medici de familie, care au contract cu Spitalul Judeţean Târgovişte şi pot beneficia toate femeile de un tratament gratuit, astfel încât sănătatea lor şi a noastră să fie pe primul loc.

Programul este funcţional, sunt alocaţi foarte mulţi bani, atât medicii specialişti ginecologi, cât şi medicii de familie pot face aceste recoltări pentru testul Papanicolau”, a declarat deputatul PSD de Dâmboviţa, Carmen Holban.