„Vreau să dau un avertisment tuturor constructorilor din Târgovişte şi din împrejurul municipiului pentru că la Răzvad, mai exact în Valea Voievozilor, s-au obişnuit să aducă toate deşeurile rezultate din construcţii, din demolări. O spun public, este pentru prima şi ultima dată când transmit un avertisment foarte clar, îi rog să înceteze să mai facă astfel de lucruri, altfel eu le spun că deja am demarat o procedură prin care să montez camere de filmat, voi sancţiona fiecare persoană, orice căruţă, orice maşină, bicicletă…
Nu permit absolut nimănui să vină în comuna Răzvad şi să-şi arunce deşeurile. Nu sunt de acord cu astfel de lucruri, motiv pentru care voi fi foarte ferm pe acest subiect şi voi sancţiona fiecare persoană fizică sau juridică care crede că în comuna Răzvad e o groapă de gunoi pentru dumnealor. Nu sunt de acord cu ceea ce fac… Avem pe malul Ialomiţei, în Valea Voievozilor, lângă stadion, câteva zone foarte problematice.
Mai este un necaz că peste râu este şi Garda de Mediu şi ar putea foarte uşor să vină la Primăria Răzvad să vadă aceste probleme. Eu îi rog să facă front comun cu noi şi să începem să sancţionăm toate aceste firme care cred că o soluţie este să arunce deşeurile pe malul Ialomiţei sau te miri pe unde găsesc vreun loc liber. Sunt foarte pornit pe acest subiect şi vă spun că mă voi ţine de acest lucru şi am să-i oblig să-şi ducă gunoiul acolo unde trebuie dus.
Duc deşeurile lângă baza sportivă din Valea Voievozilor, dar nu este singurul loc, dar aici este foarte aproape să treacă podul şi să vină să arunce gunoaiele. Este un subiect pe care vreau să-l tratez cu foarte multă seriozitate, ne doare foarte mult… Nu suntem o comună foarte bogată, dar vreau să fim o comună curată. De aceea, trag acest semnal de alarmă pentru toţi constructorii, pentru că, în special, ei vin şi aruncă foarte mult moloz acolo.
I-am avertizat pentru că vreau să fiu corect faţă de ei, să nu se trezească după aceea cu amenzi şi să fie supăraţi pe noi”, a declarat primarul localităţii Răzvad, Emanuel Spătaru.