“Vreau să mai fac un ultim anunț, în ceea ce privește drumul de la Dichiu. Lucrările care se efectuează acum acolo sunt puse în pericol de traficul greu, care se desfășoară în ciuda faptului că sunt montate indicatoare de restricționare a tonajului. De aceea, am întrunit o comisie formată din reprezentanți ai constructorului, ai Consiliului Județean și ai Poliției, în cadrul căreia am luat decizia de a restricționa traficul greu în zonă, prin montarea unor portaluri cu gabarit pe înălțime. Până la finalizarea investiției, pe acest drum nu vor mai avea voie să circule camioane de mare tonaj”, a declarat recent Iancu Caracota, prefectul judeţului Dâmboviţa.