BABEL F.A.S.T. 2016
Începe BABEL F.A.S.T. 2016!
Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște a ajuns la cea de-a VI-a ediție. Evenimentul este organizat de Teatrul Tony Bulandra cu susținerea Consiliului Local, a Primăriei Municipiului Târgoviște și a Institutului Cultural Român. Între 1-3 iunie vă așteptăm la Festivalul copiilor, AnimaȚie, iar între 4 – 12 iunie vom trezi la viață întreg orașul cu BABEL F.A.S.T. Pentru anul 2016, conceptul Festivalului este Corpul. Alături de piesele care se joacă pe scenă, veți putea lua parte la concerte inedite, spectacole de stradă și numere de circ. Toate testează limitele corpului. Corpul în Babel FAST este aici și acum: acum îi este foame, acum îi este somn, acum plânge, acum simte durerea, acum strigă, acum se bucură… da, chiar aici, în fața ochilor noștri. Cu o singură condiție: să privim cu sufletul!
Așteptăm cu drag publicul târgoviștean anul acesta la BABEL F.A.S.T. să participe timp de nouă zile, la un adevărat maraton de spectacole. Avem invitați în această ediție participanți din peste 30 de țări, printre care: România, Portugalia, Germania, Franța, Algeria, Iran, Cehia, Danemarca, Polonia, Rusia, Belgia, Irak, Marea Britanie.
Programul festivalului va începe zilnic la ora 18:00 cu spectacole desfășurate pe Platoul Prefecturii. Veți avea ocazia să vedeți spectacole de teatru ale unor companii de prestigiu din România, ca Teatrul Masca din București și Auăleu din Timișoara, precum și show-uri inedite ale unor artiști din străinătate, ce vor merge pe picioroange, se vor plimba prin oraș în costume spectaculoase și vor anima întreg orașul.
Serile vor debuta cu spectacole pe scenele Teatrului Tony Bulandra, unde veți putea urmări acte artistice ce ating toate formele de exprimare prin corp. Spectacole non-verbale din Portugalia și Georgia, Trilogie Ionesco al Teatrului de Balet Sibiu, omagiul adus dadaismului al maestrului Gigi Căciuleanu, spectacolul Nopți Albe, de F.M. Dostoievski, montat în premieră special pentru BABEL de către Institutului de Artă Teatrală din Moscova, sunt doar o parte din evenimentele deosebite din această ediție pe care trebuie să le vedeți. Teatrul gazdă ce va prezenta trei spectacole în această ediție, și anume: Romeo și Julieta – O dragoste mai puternică decât moartea, în regia Irinei Niculescu, 3 ore după miezul nopții, de Mihai Măniuțiu și Othello, în regia lui Suren Shahvedyan, a cărui premieră a avut loc în luna mai a acestui an.
Concertul de anul acesta va avea loc în data de 10 iunie, începând cu ora 18:30, unde vă veți putea distra alături de Direcția 5, Trooper, Basska și Chrom Dioxid.
Ca și la celelalte ediții, ne bucurăm de prezența unor personalități importante ca Dieter Topp și Neil van der Linden, experți în rețele internaționale teatrale, ce apreciază festivalul târgoviștean ca un eveniment artistic de importanță mondială.
Vom avea parte si de lansarea a trei volume, cu participarea extraordinară a regizorului Alexa Visarion și a criticului de teatru Florica Ichim, evenimente ce vor avea loc în primele două zile ale festivalului, în foaierul Tetarului Tony Bulandra.
În fiecare seară a festivalului, după o zi întreagă de spectacole extraordinare, vă invităm să urmăriți o serie de filme artistice, ce vor fi proiectate începând cu orele 22:00. Veți putea viziona în prima seară a festivalului celebrul film Înghițitorul de săbii, regizat de Alexa Visarion, ce va fi alături de noi și va răspunde la întrebările publicului. De asemenea, cu sprijinul Ambasadelor Norvegiei și a Suediei, veți avea ocazia de a urmări câte trei filme contemporane din aceste țări.
Și anul acesta vor exista o serie de workshop-uri susținute de artiști importanți în contextul teatral internațional ca John Lewandowski (SUA), João Mota (Portugalia), Aleksandar Ivanovski (Macedonia), Nazanin Mehraein (Iran) și Suren Shahverdyan (Armenia). O surpiză vă așteaptă și din partea trupei Groove Onkels din Germania care vor oferi un workshop neconvențional de percuție, chiar pe Platoul Prefecturii.
De asemenea, în foaierul Teatrului Tony Bulandra veți putea vedea lucrări ale fotografului italian Romano Martinis, cu imagini din spectacolele lui Tadeusz Kantor, eveniment susținut de Institul Cultural Polonez, precum și expoziția de mozaicuri „Mari artiști români” din colecția „Dr. Nicolae-Ion Vrânceanu”, realizat cu sprijinul Asociației AVV.
Festivalul BABEL va încerca, din nou, să aducă României un eveniment cu un concept ofertant, spectacole de excepție din țară și din lume și să reunească artiști și forme de artă, în armonie și comuniune.
Programul BABEL F.A.S.T. 2016 va fi disponibil începând cu data de 27.06.2016 la sediul Teatrului Tony Bulandra și pe www.tonybulandra.ro .