mar. dec. 24th, 2024

balteCercetaţi pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

În acest weekend, poliţiştii din Dâmboviţa au depistat patru bărbaţi în timp ce conduceau autoturisme, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceştia au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0.68 şi 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei în cauză au fost transportaţi la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Pe numele lor, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.

Alți trei bărbați sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi punere în circulaţie ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, după ce au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe raza județului, deși nu posedau permise de conducere, iar autovehiuculele nu erau înmatriculate.

De asemenea, un tânăr de 18 ani, din Nucet, a fost depistat de poliţişti conducând un autoturism pe raza localităţii Văcăreşti, deşi nu poseda permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autovehiculul i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumul public de către proprietar, un tânăr de 22 de ani, care cunoştea faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celor doi, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv încredinţarea de către o persoană a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, altei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

Totodată, alte trei persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, după ce au fost depistaţi de poliţişti conducând autovehicule pe drumurile publice, deşi nu aveau acest drept.