Atenționare hidrologică – Cod Galben
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele sectoare de râu şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:
COD GALBEN
Pe râurile din bazinele hidrografice: Argeş – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), bazinele superioare ale Ialomiţei, Prahovei şi afluenţii lor din judeţele Dâmboviţa şi Prahova.
FENOMENELE VIZATE:
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:
Data: 10.04.2016 ora 18:00 – 12.04.2016 ora 12:00
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Covasna şi Braşov.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice de către Comitetele locale pentru Situații de Urgență, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”.
Biroul de presă al Instituției Prefectului