Prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, o prioritate a poliţiei dâmboviţene
Poliţiştii de proximitate, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au desfăşurat activităţi în două unităţi de învăţământ din Găeşti, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.
Poliţiştii au organizat sesiuni interactive cu 292 de elevi şi 18 cadre didactice.
Activităţile au vizat atât prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce pot afecta climatul din incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cât şi transformarea elevilor în cetăţeni responsabili şi conştienţi de riscurile pe care le implică delincvenţa juvenilă.
Elevilor le-au fost prezentate teme precum violenţa şi formele acesteia, răspunderea penală şi contravenţională, prevenirea infracţiunilor informatice, consumul de substanţe stupefiante şi consecinţele acestora, prevenirea traficului de persoane şi a absenteismului şcolar.
Astfel de activităţi vor fi desfăşurate periodic, în cadrul unităţilor de învăţământ din judeţul Dâmboviţa.