TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Ce le-au spus poliţiştii elevilor de la Valea Mare!

polieleCOMUNICAT DE PRESĂ

 Educaţia rutieră, în atenţia poliţiştilor din Valea Mare

Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Valea Mare au desfăşurat activităţi prevenite cu elevii şcolii din localitate, pentru reducerea riscului de victimizare a acestora ca urmare a implicării în accidente de circulaţie.

Astfel, elevii au fost instruiţi cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru prevenirea accidentelor rutiere, au discutat cu poliţiştii şi le-au fost explicate, pe înţelesul lor, semnificaţiile indicatoarelor rutiere şi culorile semaforului.

De asemenea, au avut loc activități practice de cunoaștere a regulilor de circulaţie, a indicatoarelor rutiere şi a marcajelor, discutându-se despre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere şi necesitatea respectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice.

Micii participanţi la trafic au fost sfătuiţi să circule pe trotuare, să traverseze strada doar prin locurile special amenajate şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, numai după ce s-au asigurat, să nu se joace sau să staţioneze pe trotuar, în grupuri care să stânjenească circulaţia pietonilor şi să nu staţioneze pe bordura trotuarelor pentru a nu se dezechilibra şi a ajunge pe carosabil în faţa maşinilor.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.