lun. dec. 23rd, 2024

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: GEORGESCU LIVIU, fost primar al comunei Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa, în sarcina căruia s-a reţinut instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată; BĂRBULESCU SORIN, funcţionar în cadrul Centrului Local Târgovişte al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: – complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial; MATEI CRISTIAN-ALEXANDRU, administrator al S.C. Mateus S.R.L., în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: – folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată şi – instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în cursul lunii mai 2007, inculpatul Georgescu Liviu, în calitate de primar al comunei Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa, l-a determinat pe inculpatul Matei Cristian – Alexandru, reprezentant al SC Mateus SRL şi pe mai mulţi locuitori ai comunei Cornăţelu să formuleze cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă (fonduri F.E.G.A. şi F.A.D.R.), asigurându-i că banii astfel obţinuţi vor fi folosiţi de primărie pentru îngrijirea islazului comunal. Inculpatul Georgescu Liviu cunoştea că cererile conţin menţiuni false întrucât păşunile respective, în suprafaţă totală de aproximativ 345 de hectare, erau în proprietatea Consiliului Local al comunei Cornăţelu. Acest demers a fost sprijinit de inculpatul Bărbulescu Sorin, funcţionar în cadrul Centrului Local Târgovişte al A.P.I.A., care a redactat cererile de plată pentru solicitanţi, a primit documentaţia incomplet întocmită şi a înregistrat-o, cunoscând că cererile conţin menţiuni false şi a omis să solicite documente valabile care să ateste dreptul de folosinţă a suprafeţelor de teren pentru care s-au solicitat plăţile. În mod similar, în data de 26 aprilie 2007, inculpatul Matei Cristian – Alexandru a solicitat în nume personal fonduri europene din categoria celor menţionate mai sus fără a deţine sub niciun titlu terenul pentru care a solicitat banii, fiind ajutat de Bărbulescu Sorin care a înregistrat cererea fără să solicite documente justificative cu privire la dreptul de folosinţă a terenului. In modalitatea arătată, inculpaţii au cauzat bugetului general al Comunităţilor Europene şi bugetului naţional un prejudiciu în sumă totală de 77.199,49 lei (aproximativ 23.000 euro). Prejudiciul a fost în cea mai mare parte recuperat în cursul urmăririi penale. BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL DNA.