lun. dec. 23rd, 2024

hartazapLuni, deşi temperatura aerului va fi în creştere faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece, geroasă local dimineaţa, iar noaptea doar în depresiuni, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cerul va fi mai mult noros. Ziua va ninge mai ales în Oltenia şi Muntenia, dar începând de seara ninsorile se vor extinde şi în restul teritoriului. Spre sfârşitul nopţii în estul Munteniei şi în Dobrogea izolat precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, favorizând depunerile de polei. Vântul va avea unele intensificări îndeosebi în nord-estul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 şi 2 grade, iar cele minime se vor situa între -12 grade în depresiuni şi 1 grad pe litoral.

Vremea va continua să se încălzească, valorile termice urmând a se apropia de cele normale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări şi local vor fi ninsori in regiunile nordice şi centrale, precipitaţii mixte în restul teritoriului şi îndeosebi noaptea vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în regiunile sud-vestice şi sudice. Local se va depune polei. Îndeosebi la munte, vântul va prezenta intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 6 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 şi 2 grade.