mar. dec. 24th, 2024

fotbalUrban Titu nu a reuşit să găsească ieşirea din pasa neagră nici după duelul cu Sporting Roşiori, susţinut pe teren propriu. Gruparea de pe „Orăşenesc” a cedat în disputa cu teleormănenii în actul secund, când dâmboviţenii au făcut câteva greşeli nepermise, ce i-au împins să scape toate punctele printre degete. Titu a început bine jocul cu Sporting şi a lăsat senzaţia timp de o oră că poate obţine un rezultat pozitiv. Pe un fond de joc bun, elevii lui Becheanu şi Constantin au avut şansa de a deschide scorul în două rânduri, dar de fiecare dată mingea nu a găsit ţinta. În prima fază, Calofir a ochit bara din stânga lui Gavriş (19), dintr-o lovitură liberă, iar apoi, Neguţ a scăpat singur cu goal-keeper-ul teleormănean şi a tras în braţele acestuia (22). După ce şi Ghenu a mai irosit o încercare de gol din afara careului (24), Mişa a avut parte de un reflex excelent în faţa lui Bîră (27), care a făcut ca tabela de marcaj să rămână imaculată. În debutul reprizei a doua Urbanul a fost din nou în prim-plan, dar lovitura de cap al lui Vlad (48) şi şutul I. Niculae (50) au ocolit de puţin buturile lui Graviş. După intrarea în ultima jumătate de oră a meciului, dâmboviţenii au scăzut într-o măsură ritmul, iar adversarul a deschis scorul prin Turcin (66), jucător ce a îndeplinit o simplă formalitate. Lovitura primită a dus Titu şă-şi piardă şi mai mult din concentrare, iar cu şapte minute înainte de ultimul fluier să mai încaseze un gol din partea adversarului, semnat de Iorga. Pe finalul întâlnirii, Urbanul a mai ripostat doar prin Neguţ, care s-a dovedit de fiecare dată neinspirat în faţa porţii teleormănene. Dâmboviţenii şi-au propus să-şi spele păcatele din meciul cu Roşiori, runda viitoare, în disputa cu CS Ştefăneşti, din deplasare.

 

 

Urban Titu – Sporting Roşiori  0-2 (0-0)

 

Marcatori: Turcin (66), Iorga (83).

 

Urban: Mişa – Calofir, Oprea, Vlad, Lupu – Ghenu, Mirescu (60 Şerban) – Moruz (88 Moraru), Neguţ, Rădescu (75 Constantinescu) – Ionică (35 I. Niculae). Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin.

 

Sporting: Gavriş – Lătea, Moşteanu, Floricel, Firoiu – Bazavan, Rada, Ciubuc, Simion (46 Iorga) – Bocănete (69 Vâlcică), Bîră (46 Turcin). Antrenor: Cristian Negru.

 

Stadion „Orăşenesc”. Spectatori: 150.

 

Au arbitrat: Iulian Mihai (Râmnicu Vâlcea) – Doru Zamfir şi Adina Catrină (ambii din Slatina). Observatori FRF: Gheorghe Andrei (Ploieşti) şi Ion Pop (Bucureşti).

 

Cartonaşe glabene: Ghenu (42), I. Niculae (65), Neguţ (82)/ Lătea (7), Floricel (18), Bîră (40).