25 aprilie 2024

Urban Titu se reuneşte pe 26 ianuarie!

urban_titu11iulie2014Urban Titu reprezintă a doua divizionară C dâmboviţeană care se va reuni în vederea pregătirii returului. Adrian Neaga şi Remus Bărbărie vor suna adunarea luni, 26 ianuarie, la ora 12.00, la stadionul „Orăşenesc”, urmând ca primul antrenament al lui Butoi et comp. să fie unul de natură fizică.

Timp de şase zile componenţii Urbanului se vor pregăti pe plan local, la propria bază sportivă, iar apoi vor pleca în perioada 1-8 februarie la Sinaia, pentru efectuarea unui cantonament montan centralizat.

La reunirea de la începutul săptămânii viitoare vor lipsi motivat mijlocaşul Laurenţiu Corbu şi apărătorul Cristian Ştefănescu, doi jucători care au primit acceptul conducerii tehnice şi administrative de a susţine probe de joc la divizionara secundă, ACS Poli Timişoara.

De asemenea, cu o zi înainte de plecarea în stagiul de pregătire de pe Valea Prahovei, Urbanul va susţine primul joc amical al iernii, la Bucureşti, împotriva colegei de seriei CS Ştefăneşti.

După revenirea din cantonamentul de la Sinaia, trupa lui Rică Neaga va participa la un turneu bucureştean, unde va susţine alte trei teste de verificare, în perioada 10-14 februarie.

Mai mult de atât, pe 21 februarie, Urbanul va înfrunta, cel mai probabil în deplasare, într-un nou test de pregătire, pe FC Olt Slatina.

În ceea ce priveşte vizita medicală a componenţilor de pe „Orăşenesc”, aceasta va fi efectuată după reîntoarcerea din stagiul montan.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial